x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Lia – Soţia soţului meu, lider detaşat de audienţă cu finalul celui de-al treilea sezon al poveştii

Lia – Soţia soţului meu, lider detaşat de audienţă cu finalul celui de-al treilea sezon al poveştii

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2024   •   15:15
Lia – Soţia soţului meu, lider detaşat de audienţă cu finalul celui de-al treilea sezon al poveştii

Ultimele episoade ale celui de-al treilea sezon Lia – Soţia soţului meu, difuzate aseară la Antena 1, i-au captivat pe telespectatori, proiectul semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production impunându-se ca lider detaşat de audienţă, la nivelul tuturor categoriilor de public. Peste 1.6 milioane de telespectatori la nivel naţional au urmărit aseară ultimele episoade ale celui de-al treilea sezon, unul cu totul şi cu totul surprinzător.

Astfel, conform Kantar Media, ultimele episoade ale celui de-al treilea sezon Lia – Soţia soţului meu au condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 ani, înregistrând 6.4 puncte de rating şi 23.1% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV cu 5.3 puncte de rating şi 19.2% cota de piaţă. Şi la nivel urban, Antena 1, cu difuzarea serialului Lia – Soţia soţului meu a condus clasamentul audienţelor cu 6.4 puncte de rating şi 18.1 cota de piaţă, în vreme ce poziţia secundă era ocupată de Pro TV cu 5.9 puncte de rating şi 16.8% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului naţional, unde serialul Lia – Soţia soţului meu a înregistrat 7.8 puncte de rating şi 21% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:37, peste 1.6 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau Lia – Soţia soţului meu.

               Ultimele episoade din acest sezon ale serialului Lia – Soţia soţului meu au adus un final dramatic şi neaşteptat, scoţând la suprafaţă noi intrigi şi poveşti ce nu par să îşi găsească rezolvarea. Un nou accident de maşină a zguduit din temelii familia Vornicu, iar vestea de la medici legată de starea lui Petru (Ştefan Floroaica) a căzut ca un trăsnet: „Pacientul are hemoragie cerebrală. Şi dacă îşi revine, e posibil să nu mai fie aceeaşi persoană!”. Veştile proaste au continuat de-a lungul întregii seri: „Soţul dumneavoastră nu are activitate cerebrală. E ţinut în viaţă de aparate. Recomand familiei să îşi ia la revedere şi să îl deconecteze!”, au fost cuvintele pe care Lia (Ana Bodea) pur şi simplu nu a vrut să le accepte. În tot acest timp, Alice (Ioana Blaj) a luat o decizie care va schimba complet intriga serialului. „E o moarte suspectă! Am venit să iau probe!”, le-a spus Nadia (Oana Moşneagu) lui Alice şi Otiliei, referitor la moartea lui Gianni Rocca. Pentru Lia însă, veştile şocante au continuat, aflând că este însărcinată: „Petru, am nevoie de tine! O să avem un copil! Vreau să te cunoască. Vreau să ştie ce om bun eşti! Te rog, întoarce-te la noi!”. Rugăminţile aprige ale Liei au fost ascultate, însă lucrurile au luat o turnură complet şocantă pentru ea: „Cine eşti?” au fost cuvintele lui Petru atunci când s-a trezit din coma indusă.

Ce se va întâmpla pe mai departe cu Lia (Ana Bodea) și Petru (Ştefan Floroaica), dacă va reuşi acesta să îşi amintească cine este de fapt şi de drept cea cu care vrea să îşi trăiască povestea de iubire, dar şi deznodământul fiecărui personaj din poveste va putea fi urmărit în noul sezon Lia – Soţia soţului meu, în această toamnă, la Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Sursa:Kantar Media

 
 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 
 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

 

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban all si National

 

Perioada 23 mai 2024

 

 

×
Subiecte în articol: Lia – Soţia soţului meu