După ce vreme de patru sezoane au trăit intens alături de protagonişti piedicile în calea iubirii lor, telespectatorii vor fi martorii unui final glorios în ultimele două episoade ale proiectului, difuzate joi şi vineri, de la 20.30, la Antena 1.
Sfârşitul proiectului a venit cu trăiri intense şi pentru protagonişti: „Lia mi-a dat șansa să fiu actriță. Mi-a dat șansa să greșesc și să învăț, să cunosc oameni minunați, să primesc și să ofer emoție. mi-a dat șansa să practic cea mai frumoasă meserie din lume și sunt mai mult decât recunoscătoare. A fost o experiență fabuloasă și îmi pare rău ca s-a terminat, însă am învățat ca atunci când se încheie un capitol, începe altul. Așa că, le mulțumesc tuturor telespectatorilor și fanilor care ne-au urmărit și care ne-au umplut inimile cu fericire ☺️. Să ne revedem curând!”, a dezvăluit Ana Bodea, interpreta Liei.
La rândul lui, Ştefan Floroaica, cel care vreme de doi ani l-a adus pe micile ecrane pe Petru Vornicu spune: „Nu reţin exact ce reacţie am avut atunci când am filmat ultima secvenţă, însă ştiu precis că am avut un moment de conştientizare că această experienţă frumoasă chiar a ajuns la final. Ultima secvenţă a fost împreună cu Ana şi a fost una plină de încărcătură. Înainte să se dea “acțiune” mă uitam la toți oamenii care erau acolo și realizam ca e pentru ultima oară când ne vedem în această formulă și în acest context. Chiar îmi amintesc că mi-a trecut prin minte ca ultima dublă să o greşesc intenţionat, doar ca să mai prelungesc puțin momentul, dar am dat-o bine din prima și am auzit “stop, filmările s-au încheiat” , iar apoi ne-am luat cu toții în brațe și ne-am luat rămas bun.”
Şi pentru Ioana Blaj, interpreta lui Alice Vornicu, serialul Lia – Soţia soţului meu a însemnat foarte mult: „ a fost pentru mine mai mult decât un rol. A fost eliberare, frustrare, a fost vindecare, a fost viaţa timp de doi ani, a fost creaţie. Cu ajutorul acestui rol am reuşit să cresc ca actriţă şi ca om. Să lucrez la un rol negativ a fost un vis devenit realitate. Am dat tot ce am avut mai bun şi m-am lăsat cu încredere în scenariu. Alice nu ar fi putut exista fără ajutorul tuturor colegilor mei ( fiecare personaj din Lia a avut o contribuţie la rolul Alice), fiecare om de pe platou a contribuit într-un fel sau altul la ceea ce aţi vazut în fiecare joi la TV. Aş vrea să mulţumesc fiecărui coleg în parte pentru tot, dar nu aş avea loc aici. Alice va rămâne în amintirea rolurilor interpretate, pentru mult timp şi sper să fie doar începutul rolurilor puternice. Multumesc pentru încredere Ruxandra Ion, Radu Grigore, Bianca Mina, Andrei Barbu, Bogdan Dumitrescu, pentru deschidere - tuturor colegilor, pentru implicare -fiecărui coleg de pe platou sşi multumesc vouă, pentru că ne-aţi urmărit în fiecare zi. Nu rataţi ultimele două episoade de joi si de vineri. Vă promit un final pe care nu o să-l uitaţi şi de care vă va fi dor.” La rândul ei, Ilinca Goia dezvăluie despre personajul ei: „Otilia Bădescu din primul sezon a evoluat destul de mult, s-a rafinat și a devenit mai dreaptă, mai "cu-minte", mai echilibrată în cel de-al patrulea sezon!”, în vreme ce despre marele final al serialului mai spune: „Finalul serialului îi aparține, după umila mea părere, cu totul și cu totul Ioanei Blaj. Când îl veți viziona îmi veți da dreptate. Am avut în acele clipe străluminarea gândului - revelație că se naște lângă mine o imensă Actriță ! Să-i dea Dumnezeu rolurile pe care le merită !”.
Joi, după penultimul episod Lia – Soţia soţului meu şi vineri, după ultimul episod, o nouă poveste originală semnată de Ruxandra Ion şi produsă de Dream Film Production va avea premiera la Antena 1. Iubire cu parfum de lavandă va fi difuzat ulterior în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, la Antena 1 şi va aduce în prim plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹