x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Românul care a obținut o stea Michelin în Italia le prezintă juraților inovațiile sale culinare: ”Mi-am dedicat întreaga viață bucătăriei!”

Românul care a obținut o stea Michelin în Italia le prezintă juraților inovațiile sale culinare: ”Mi-am dedicat întreaga viață bucătăriei!”

de Redacția Jurnalul    |    01 Mai 2023   •   20:35
Românul care a obținut o stea Michelin în Italia le prezintă juraților  inovațiile sale culinare: ”Mi-am dedicat întreaga viață bucătăriei!”

​​​​​​​În seara aceasta, Chefii îl vor întâlni pe unul dintre românii cu o carieră culinară remarcabilă peste hotare. Și tot în ediția Chefi la cuțite de 1 Mai, jurații se vor lupta pentru o amuletă cu un avantaj introdus în premieră în competiția gastronomică.

Ediția show-ului culinar din această seară va prilejui o nouă serie de întâlniri speciale pentru Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Unul dintre cei care vor găti în bucătăria Chefi la cuțite este Richard Abou Zaki, românul născut la Piatra Neamț care a început să gătească de la vârsta de 8 ani, visând să devină un mare Chef, în ciuda faptului că tatăl său, de origine libaneză, nu l-a susținut în această privință. Acum, la 26 de ani, Richard și-a împlinit visul: el deține în Italia un restaurant pentru care a obținut o stea Michelin la doar 9 luni de la inaugurare. ”Mama mea muncea în fabrică, așa că eu am început să gătesc de pe la 8 ani, crescând cu această pasiune. De-atunci mi-am dorit să devin bucătar. Cred că acesta a fost destinul meu. Am plecat în Italia cu mama când eu aveam 5 ani. Când am început să lucrez în bucătăria unui restaurant din Italia, munceam și câte 16-17 ore. Intram când era noapte și ieșeam când era noapte. Așa a început parcursul meu la același restaurant la care a lucrat și Gordon Ramsay”, a povestit tânărul care a lucrat cu nume mari din gastronomia internațională, precum Michel Roux și Massimo Bottura. În seara aceasta, Richard le gătește Chef-ilor niște preparate originale, care vorbesc despre inovațiile lui în bucătărie. În ediția show-ului culinar difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY diseară, de la 20:30, telespectatorii vor afla întreaga lui poveste și ce le-a pregătit juraților.

          În aceeași ediție, în arena preselecțiilor va intra sportiva de performanță Lavinia Olteanu. A practicat karate timp de 25 de ani, până în 2021, având în palmares titluri de campioană mondială. În 2019 a fost dublă medaliată cu aur la Campionatul Mondial de Goju-Ryu din Kuala Lumpur. Acum doi ani a decis să facă o schimbare uimitoare: a trecut la culturism, noul sport în care colecționează medalii. ”N-am avut emoții la concursuri cum am aici”, a declarat ea. Diseară, Lavinia va încerca să obțină și distincțiile Chef-ilor pentru performanțele în bucătărie: cuțitele pe care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu le acordă preparatelor pe care le apreciază.

          Tot atunci, jurații se vor lupta pentru o amuletă cu un avantaj introdus în premieră în competiția gastronomică. ”O să fie confuzie maximă!”, a comentat Chef Sorin Bontea despre efectul pe care această amuletă îl va avea în etapa battle-urilor. ”E o amuletă care ne va băga în haos”, a punctat și Chef Florin Dumitrescu. Ocupantul celui de-al patrulea banc de lucru este Alexandru Comerzan, câștigătorul sezonului 7 Chefi la cuțite, iar invitata la degustare este o artistă care va savura din plin descoperirile culinare pe care i le va aduce jurizarea: Ruby este cea care va decide câștigătorul amuletei. Toate momentele speciale din preselecții, dar și întrecerea pentru amuleta cea nouă vor putea fi urmărite diseară, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

     

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite