Surprizele continuă și în ediția cu numărul unsprezece iUmor-Alege comedia sezonul 16, când unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din showbizul românesc, Romică Țociu și Cornel Palade, sărbătoresc un 1 Mai Muncitoresc tradițional, ca pe vremuri.
Despre momentul celor doi, Cheloo a mărturisit : „Momentul lor ne-a întors în timp, când sărbătoream 1 Mai pe vremea lui Ceaușescu!”, iar reacția lui Romică nu a întârziat să apară: „Ai avut tu, vreodată, față de pionier?”.
Nici Cosmin Natanticu nu a rămas indiferent în fața momentului savuros și a simțit nevoia să facă o remarcă la adresa colegei sale din juriu, vizibil încântată de grătarul încins: „Foarte amuzanți, ca de fiecare dată, nici nu sunt cuvinte de spus, atunci când vine vorba despre cei doi. Doar te uiți, te bucuri de show și... speri să-ți dea un mic cu muștar!”, a comentat acesta, cu privirea îndreptată către Delia, care, fără sfială, a vrut să se bucure de moment până la capăt: „Vreau și eu un mic, cu muștar și pâine!”.
Întregul moment pus în scenă de doi dintre cei mai mari actori români poate fi urmărit duminică seara, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Și în cel de-al 16-lea sezon iUmor, Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii, de la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite demonstrații de talent.