x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN  va avea premiera joi, 9 ianuarie, de la 20.30, la Antena 1. Al doilea sezon Iubire cu parfum de lavandă se vede din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20.30

Serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN  va avea premiera joi, 9 ianuarie, de la 20.30, la Antena 1. Al doilea sezon Iubire cu parfum de lavandă se vede din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20.30

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2024   •   19:00
Serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN  va avea premiera joi, 9 ianuarie, de la 20.30, la Antena 1. Al doilea sezon Iubire cu parfum de lavandă se vede din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20.30

Semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN va avea premiera chiar la începutului noului an.

Începând din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, telespectatorii vor putea urmări producţia ce aduce în plin plan o poveste emoţionantă, în care personaje complexe şi puternic conturate îşi caută drumul spre inima privitorului. Din 10 ianuarie, în fiecare vineri, de la 20.30, cel de-al doilea sezon al poveştii originale Iubire cu parfum de lavandă se vede în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1.

Povestea serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, ce aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin va avea premiera pe 9 ianuarie şi va putea fi urmărit în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1. Scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare. Karina Jianu,Vlad Udrescu, Alina Chivulescu, Richard Bovnoczki, Andrei Aradits, Ada Condeescu, Anca Sigartău, Marian Râlea, Emilian, Radu Ştefan Bănică, Bogdan Iancu, Ştefan Iancu, Carmen Ionescu, Bebe Cotimanis, Rebecca Nicolescu, Adelaida Zamfira, Andrei Barbu, Alina Statie, Oana Hănţoiu, Adrian Rîmboacă, Ioana Flora, Elena Mogîldea, Reka Kovacs, Ilinca Gheorghiu, Mara Baboianu şi Antonia Crișan vor putea fi urmăriţi începând din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.

Sunt deja patru luni de când am început filmările pentru serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN şi nu pot să fiu decât recunoscătoare. Faptul că am ajuns la momentul premierei reprezintă pentru mine alt moment de bucurie. Împreună cu toată echipa am muncit și încă muncim să realizăm un produs calitativ și plin de suflet. Simt bucurie, emoții, recunoștință și, chiar dacă poate sună bizar, îmi vine să plâng când mă gândesc la premieră deoarece este un proiect pe care îl iubesc și mă dedic total. Abia aştept ziua de 9 ianuarie!”, dezvăluie Karina Jianu, protagonista serialul original semnat Ruxandra Ion.

La rândul lui, Vlad Udrescu, interpretul lui Tudor Istrate în serialul original de la Antena 1, dezvăluie: „Tudor este un bărbat căruia viața i-a dăruit tot. Sau cel puțin așa crede. Este bogat, ambițios, are un job căruia i se dedică și o familie care, în aparență, arată perfect. Când o întâlnește pe Ana înțelege însă că toate astea nu au nici un sens fără iubirea adevărată. În ciuda piedicilor și intrigilor care apar în drumul lui, Tudor își ascultă inima până la capăt. Și indiferent de ce spun oamenii din jurul lui, alege să fie mereu împăcat cu el însuși. Dacă la prima vedere ai zice despre el că este fraier sau naiv, este un om sincer, corect care luptă pentru iubire. Un ideal către care tânjim fiecare dintre noi. Abia aştept să urmărim împreună parcursul lui, din 9 ianuarie, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1”.

            Tot la începutul anului următor revine pe micile ecrane şi al doilea sezon al serialului original Iubire cu parfum de lavandă, ce va avea premiera pe 10 ianuarie şi, începând de atunci, va putea fi urmărit în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1. După difuzarea ultimelor episoade ale primului sezon, pe 19 şi respectiv 20 decembrie, din 10 ianuarie, povestea de iubire dintre Anda (Michaela Prosan) şi Ştefan (Adi Nartea), doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, care au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor revine cu noi provocări.

„Vă mulţumim că ne urmăriţi şi că ne apreciaţi munca! După o binemeritată vacanţă, ne vom întoarce la filmări. Urmează episoade intense ale poveştii noastre. Sperăm să fiţi în continuare alături de noi, pentru că v-am pregătit multe surprize!”, dezvăluie Michaela Prosan, în vreme ce Adi Nartea spune: „Eu nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul şi aproape se încheie primul sezon. Sunt foarte bucuros că imediat după sărbători, mai exact din 10 ianuarie, revenim în fiecare vineri cu al doilea sezon . Iar dacă până acum lucrurile s-au aşezat, cât de cât, în ceea ce priveşte povestea şi telespectatorii noştri s-au obişnuit cu personajele, tot ceea ce vă pot spune este că de acum începe adevărata ! Rămâneţi alături de noi, în fiecare vineri, de la 20.30, pentru că urmează nişte răsturnări de situaţie cum nici nu vă închipuiţi.”

            Filmările, realizate în paralel cu două echipe de producţie, pentru povestea creionată de echipa de scenarişti formată din Radu Grigore, Raluca Mănescu şi Oana Răsuceanu sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului. Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dan Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×