x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV ”Străini în visul românesc”, o nouă serie de reportaje în exclusivitate la Observator 19.00, cu Alessandra Stoicescu

”Străini în visul românesc”, o nouă serie de reportaje în exclusivitate la Observator 19.00, cu Alessandra Stoicescu

08 Apr 2021   •   10:57
”Străini în visul românesc”, o nouă serie de reportaje în exclusivitate la Observator 19.00, cu Alessandra Stoicescu

În loc de celebrul vis american, pentru mulți lucrători din Asia, România este țara în care speră că își vor schimba viața! Poveștile ciobanilor aduși de la poalele munților Himalaya sau ale asiaticilor sosiți în România pentru a ne face de mâncare sau pentru a ne îngropa morții sunt aduse într-o nouă serie exclusivă la Observator 19.00, cu Alessandra Stoicescu.  

"Nu mai există visul american, există visul românesc în Asia", spune Melania Pop, manager al unei agenţii de recrutare. "Când te sună din vârful muntelui domnul Gheorghe şi îţi spune: , te duci şi îi cauţi în Nepal, la baza muntelui Himalaya", continuă Pop. Agenția primește solicitări pentru lucrători asiatici care să ne crească animalele, să ne construiască orașele, să aibă grijă de copii noștri și să ne gătească mâncarea sau chiar să ne îngroape morții.  

Fenomenul a luat amploare în România, unde piața de muncă are o lipsă de aproximativ jumătate de milion de oameni și astfel s-a ajuns în situația în care numărul cetățenilor din afara Uniunii Europene care muncesc legal în țara noastră s-a dublat de la an la an. Lucrători din Asia sau Africa vin astfel să lucreze ca sezonieri, necalificați sau mediu calificați, în speranța că viețile lor se vor schimba. Iar dacă unii reușesc să își aducă în România și familiile, sunt și alții pentru care visul românesc se încheie pe străzi, unde ajung bătuţi şi fără documente.

"Ciocnirea civilizațiilor și noul vis românesc. Este realitatea pe care o prezentăm, la Observator în seria . Cum am ajuns să importăm inclusiv ciobani şi gropari, ce oferă ei în plus faţă de români. Poveștile acestor oameni sunt, de multe ori, dramatice. Și, din păcate, uneori au de suferit și aici, în România visurilor lor”, a declarat Alessandra Stoicescu.

Cum arată de fapt visul românesc prin ochii lor şi ce avem de învăţat din asta, telespectatorii pot afla într-o nouă serie de reportaje în exclusivitate, la Observator 19, cu Alessandra Stoicescu.

 

×