Prezentatoarea Observatorului special al Antenei 1, din fiecare seară, de la ora 20.00, Octavia Geamănu, a ascultat timp de 24 de ore, în heavy rotations, melodia “Emoţii” a celor de la Trei Sud –Est. Întâmplarea a făcut ca formaţia, care s-a reunit după patru ani de despăţire, să fie invitată în emisiunea “Popescu şi Flick”, de la Zu tv, iar platoul de filmare să se afle în vecinătatea Observatorului. De aici şi până la o invita pe Octavia în emisiunea de aseară, de la ora 22.00, nu a fost decât un pas. ”Îmi place tare mult piesa lor “Emoţii”. Are ceva adolescentin şi ieri, fără să ştiu că-I voi întâlni, am cântat toată ziua piesa prin redacţia de la Observator. M-au auzit Popescu şi Flick de la Zu tv şi-au zis, aseară, că trebuie să vin în emisiunea să îi aud şi live. Ne-am distrat cu toţii, ne-am amintit de perioada când eram mai tineri toţi. Au depănat amintiri şi-am primit şi două invitaţii la concertul lor de la Sala Palatului”, declară prezentatoarea Observatorului special.
Octavia s-a simţit mai mult decât bine la “Popescu şi Flick”, încât, la un moment dat, a preluat frâiele emisiunii transformându-se din invitat în moderator.