x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Mâncăruri ciudate, platinguri excepționale și numere de iluzionism

Mâncăruri ciudate, platinguri excepționale și numere de iluzionism

03 Oct 2017   •   12:32
Mâncăruri ciudate, platinguri excepționale și numere de iluzionism
Sursa foto: Ana Dumitru

Seara de luni a fost plină de surprize la „Chefi la cuțite”, atât în ceea ce privește farfuriile, cât și invitații. Darius Pleșa trăiește în Anglia, unde este junior sue chef și a venit aseară în fața juraților dornic să demonstreze că are mai multă inspirație ca cei cu care concurează. Preparatul său a fost pe măsura așteptărilor, căci porumbelul afumat cu frunze de ceai a fost suficient de savuros pentru a obține două cuțite spre etapa următoare. Și Ciprian Ciobanu a intrat în concurs cu siguranța că rețetele sale reinterpretate îl vor scoate în evidență, dar a reușit să-l șocheze pe chef Florin Dumitrescu, ce s-a ridicat de la masa juraților refuzând să guste din salata primavera cu viermi de mătase.

Telespectatorii s-au delectat marți seară la „Chefi la cuțite” nu doar cu preparate savuroase, ci  și cu momente pe măsură.  Cea mai spectaculoasă audiție a fost a lui Ionuț Stoian, magicianul Johannes, care a intrigat restul concurenților la bancul de lucru și a stabilit cea mai originală apariție. Spre norocul celor trei chefi, nu mâncarea a fost cea care a dispărut chiar de sub nasul lor ci o parte din concurent, căci Johannes a decis să respecte tematica primei etape a show-ului și a intrat ,,pe nevăzute”, doar cu jumătate de corp. Iluzionistul a recurs la un număr special pentru a obține permisul către următoarea etapă, fiind primul personaj care a șocat și a încântat juriul în aceeași măsură!

O poveste de viață impresionantă și o farfurie declarată ,,impecabilă” de către pretențioșii jurați au fost ingredientele cu care Daniel Gheorghiu a cucerit inimile chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Savoarea preparatului și platingul minimalist i-au asigurat succesul, iar cele trei cuțite primite l-au făcut să îngenuncheze în lacrimi în fața mesei de jurizare: ,,tartarul tău este perfect, ești incredibil!”, declara chef Florin.

Bucătari profesioniști sau amatori, o rivalitate între tată și fiu la bancul de lucru, dar și un foodblogger venit din China pentru a demonstra că preparatele exotice sunt demne de etapa următoare a concursului, toate îi așteaptă pe telespectatorii Antena 1 în această seară de la ora 20:00, într-o nouă ediție „Chefi la cuțite!

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite