x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Antena 3 CNN devine cea mai citată sursă din mass-media românească în luna decembrie

Antena 3 CNN devine cea mai citată sursă din mass-media românească în luna decembrie

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2024   •   18:06
Antena 3 CNN devine cea mai citată sursă din mass-media românească în luna decembrie

În decembrie, Antena 3 CNN devine cea mai citată sursă din mass-media românească. Pe locul al doilea se află Fanatik, iar podiumul este completat de Digi 24.

Analiza privind frecvența celor mai citate surse din mass-media a fost efectuată pe baza a peste 10.000 de materiale ale publicațiilor de presă, a emisiunilor de știri de televiziune și radio și a materialelor de pe site-urile web care au apărut în perioada 1 decembrie – 31 decembrie 2023 în mass-media din România. Din acest set extins, au fost identificate 6.513 materiale valide.

În TOP 10 - Cele mai citate surse din mass-media în luna decembrie, televiziunea este lider, cu cea mai mare pondere — 42.04% din totalul citărilor. Principalele canale care au contribuit la acest procent sunt Antena 3 CNN, Digi 24, Digi Sport, Pro TV și Euronews. În același timp, sursele citate din mediul online înregistrează o cotă semnificativă, de 36.22% din total (recorder.ro, romania.europalibera.org, gsp.ro, hotnews.ro și g4media.ro) fapt ce indică o creștere a încrederii publicului în informațiile furnizate de aceste platforme. Presa scrisă își menține relevanța, cu 20.64% din total, iar sursele radio, cu o pondere de 1.11%, au continuat să aibă impact în peisajul media.

În luna decembrie, Antena 3 CNN intră pe primul loc în clasamentul general al celor mai citate surse din mass-media, cu peste 600 de citări de către alți jurnaliști din țară. Următorul în top este Fanatik, menționat de alte surse media de peste 580 de ori și atingând un vârf de citări pe data de 1 decembrie. Podiumul este completat de Digi 24, citată de 580 de ori de alte redacții, iar subiectul cel mai preluat a fost legat de declarația ministrului de interne al României, care a participat la negocieri tehnice cu omologii săi din Austria și Bulgaria în cadrul forumului desfășurat la Salzburg. În acest context, Cătălin Predoiu a oferit clarificări privind condițiile impuse de Austria, asigurând că în România nu vor fi primiți alți migranți în afara celor care sunt deja înregistrați oficial în țară. Pe parcursul perioadei analizate, Digi Sport a fost citat de 296 de ori, iar Adevărul a înregistrat 292 de citări. Recorder.ro ocupă poziția a șasea, fiind citat de 273 de ori, urmat de Pro TV, post citat de 236 de ori de alte redacții. Romania.europalibera.org se află pe locul 8, citat în 223 de materiale, în timp ce gsp.ro are 219 citări. Topul este închis de hotnews.ro, citat de alți jurnaliști din țară de 214 ori.

Presă scrisă – Top 5

În categoria presă scrisă, Fanatik se situează pe primul loc în clasamentul celor mai citate surse, înregistrând 587 de citări. Pe locurile următoare se află Adevărul cu 292 de citări. În cursul lunii decembrie, atenția mass-mediei s-a concentrat pe subiectul legat de proiectul legislativ ce stipulează că farmaciile ar trebui să fie situate la cel puțin 500 de metri distanță una de alta, o regulă ce s-ar aplica indiferent de mediu, urban sau rural. Libertatea își menține poziția în top, citată în 204 materiale în presă. Click este, de asemenea, nelipsită din top cu 112 citări în alte surse media, în timp ce Ziarul Financiar își menține poziția, fiind citat în 71 de materiale jurnalistice. Jurnaliștii Ziarului Financiar au raportat că, potrivit Băncii Naționale a României, piața imobiliară rezidențială se contractă, iar costurile de construcție în creștere ar putea menține această tendință.

Cele mai citate posturi TV

Primul loc în categoria celor mai citate posturi de televiziune este ocupat de Antena 3 CNN cu 636 citări. În luna decembrie, cel mai citat material al Antena 3 CNN a fost acela referitor la prăbușirea unei părți din clădirea internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc, unde patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături. Poziția a doua aparține postului Digi 24, menționat de alte redacții din țară de 580 de ori. Locul trei în clasament este ocupat de Digi Sport cu 296 de citări. În decembrie, jurnaliștii Digi Sport au relatat cu privire la faptul că Naționala României a ocupat locul al 12-lea la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar la întoarcerea în țară, jucătoarea Cristina Neagu a anunțat retragerea sa din echipa națională. Pe locul 4 intră Pro TV care a înregistrat 236 de citări. Postul Euronews România întregește clasamentul, citat în 204 de articole din presă, iar materialul cel mai citat al jurnaliștilor Euronews a fost legat de Simona Halep, care a discutat despre testul său pozitiv pentru dopaj și speranța de a reveni la Paris în urma unei decizii a TAS.

RFI rămâne lider la radio. Europa FM și Pro FM pe următoarele două poziții.

În luna decembrie, RFI a rămas liderul celor mai citate posturi de radio, fiind menționat de 39 de ori în alte titluri de presă din România. Materialul cel mai citat al jurnaliștilor RFI în luna decembrie a fost cel privind planurile României de a adera parțial la Spațiul Schengen în martie, prin acordul politic atins cu Austria și Bulgaria pentru o integrare graduală începând cu porturile și aeroporturile. În același context, Eugen Tomac a exprimat la RFI opinia că o aderare treptată a României la Schengen este inacceptabilă. În continuarea clasamentului, Europa FM se poziționează pe locul al doilea, fiind citat în 11 articole jurnalistice, iar Pro FM ocupă următoarea poziție, la egalitate cu Radio ZU, citate fiecare în câte 5 materiale jurnalistice. Pe următoarele poziții intră postul de radio Digi FM intră în top, alături de România Actualități, ambele având câte 4 materiale în care au fost citate.

În luna decembrie, recorder.ro a fost lider în topul celor mai citate site-uri.

Cu un vârf în data de 5 decembrie, recorder.ro intră pe prima poziție în topul celor mai citate surse online, cu alte redacții citând articolele jurnaliștilor de pe acest site de 273 de ori. În decembrie, atenția publicului a fost captată de investigația Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă, și care a condus la urmărirea penală a Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, pentru cumpărare de influență. Pe locul al doilea, cu 223 de referințe în alte media, se află romania.europalibera.org, iar cel mai citat material al redacției a fost acela despre despre calificarea echipei feminine de gimnastică artistică a României la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, prima oară în ultimii 12 ani. Federația de Gimnastică a făcut apel la donatori pentru a susține financiar pregătirea echipei, în contextul lipsei fondurilor pentru antrenamente. Podiumul este închis de gsp.ro, citat de alte surse media din țară de 219 ori. Următorul loc îi revine site-ului hotnews.ro, fiind citat în 214 materiale jurnalistice. Topul este închis de g4media.ro, cu 201 citări în alte surse media. Cel mai citat material al redacției a fost în legătură cu incendiul de proporţii care a izbucnit la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, unde erau cazați mai mulți turiști.

Metodologie

Studiul celor mai citate surse din mass-media oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor instituții media (print, online, radio, TV), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată pentru perioada 1 decembrie – 31 decembrie 2023.

Raportul analizeză articolele din presa scrisă și on-line, precum și știrile difuzate de posturile de radio și TV în care au fost menționate numele surselor de informare în masă. Raportul a luat în considerare acele materiale care fac referire la articole, știri, comentarii și declaraţii ce au apărut în diferite media, cu condiţia ca acestea să nu fie republicări integrale din alte media.

Sintagmele folosite în elaborarea studiului pot fi recunoscute după următoarele forme: o declaraţie se află între ghilimele şi sursa este menţionată în fraze care arată astfel: “Joi, Libertatea a scris că …”/ “jurnaliştii de la Adevarul au notat că …”/ “Radio România Actualităţi informează despre …”/ “în interviul de la Antena 3 CNN X a spus că …”/ “potrivit unui studiu realizat de ziarul Capital …”.

Principalul criteriu conform căruia un anumit material a fost luat în considerare constă în referirea directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt mediu de informare (print, online) sau difuzat la un post de radio/TV. Suma referirilor unei surse citate nu include citările publicaţiilor care fac parte din acelaşi trust.

Atunci când sursa citată este menționată de mai multe ori în același material este luată în considerare ca o singură apariție – o singură citare a mediului respectiv.

Studiul analizează știrile difuzate și articolele publicate de peste 30 de posturi de radio și de televiziune, peste 100 de surse din presa scrisă, peste 3000 de surse online care publică regulat știri și articole noi.

În procesul de monitorizare a materialelor din cadrul posturilor de televiziune, radiourilor și publicațiilor tipărite care au și o prezență online, raportarea a cumulat și citările provenite de pe site-urile aferente.

Sursele citate în cadrul acestei analize sunt exclusiv naționale în cazul posturilor de radio, televiziune și presei scrise.

Analiza nu include materiale care:

  • se referă la presa străină;
  • sunt referinţe proprii – un ziar/post face referire la propriile sale informaţii sau articole, sau la cele din publicaţii aparţinând aceluiaşi trust;
  • sunt republicate integral dintr-un ziar sau un site;
  • citează publicaţii neactualizate (mai vechi de 3 ani), sau care se referă la media care nu mai există;
  • se referă la informaţii de pe site-urile unor companii şi organizaţii care nu sunt instituții media;
  • sunt reluări ale aceloraşi programe de la un anumit post TV sau radio;
  • fac referire la filme și programe difuzate de posturile de televiziune;
  • sunt comentarii despre o fotografie sau o copertă;
  • sunt review-uri publicate în presă sau difuzate la TV sau radio;
  • fac referire la agenţiile de presă precum Mediafax, news.ro, Agerpres etc sau provin de pe portalurile cu caracter de agregatori de conținut;
  • fac referire la profilul de business al unui mediu particular sau includ informaţii care reprezintă comentarii ale jurnaliştilor, fără ca acestea să fie corelate cu ceea ce este scris în articolele respective;
  • provin de pe platformele de socializare și comentariile postate în cadrul articolelor de pe site-urile de internet.

 

×
Subiecte în articol: Antena 3 CNN