x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Chef Nicolai Tand, invitat special la Observatorul 12-14

Chef Nicolai Tand, invitat special la Observatorul 12-14

13 Mar 2019   •   10:17
Chef Nicolai Tand, invitat special la Observatorul 12-14
Sursa foto: Ana Dumitru

Unul dintre cei mai carismatici chefi de la noi şi gazda emisiunii „Star Chef” de la Antena Stars, Nicolai Tand, este invitatul special al Observatorului 12-14 de astãzi, la Antena 1. Deşi astãzi savureazã gustul succesului pe toate planurile, cu mai multe afaceri prospere, cariera îndrãgitului chef a început chiar de la zero. Pasiunea sa, dar şi munca de cele mai multe ori supraomeneascã au fost „secretele” care au stat la baza succesului de astãzi.

                  “Eram << Nicolai le roumain>>, adicã Nicolai cel bun la toate, cel care fãcea de toate”, îşi aminteşte îndrãgitul chef despre perioada de la începuturile carierei sale în Franţa. „Mi-am dorit sã cresc şi mereu când am fãcut un lucru, mi-a plãcut sã-l fac bine. Aşa fac si acum. 
Iubesc oamenii. Iubesc sã îi cunosc, sã le ascult poveştile şi sã le spun poveşti. Asta m-a ajutat sã intru în bucãtãrie prima datã, deşi pasiunea pentru gãtit o am încã de pe vremea în care mama mã lãsa de pazã la oala cu fasole de pe foc!”, mai povesteşte Nicolai.

”Când am ajuns pe ultima treaptã pe care puteam urca în Franţa, m-am întors acasã, locul în care mi s-a pãrut cã o pot lua de la zero şi pot valorifica cel mai bine ce am învãţat în perioada mea francezã. Astãzi, timpul mi se împarte între cele mai speciale persoane din viata mea, Ilona, fetiţa mea, Iancu, bãieţelul meu şi Monica, soţia mea, bucãtãrie şi cele douã restaurante”, a adăugat Tand.

Nicolai Tand este invitatul special al Observatorului 12-14 de astãzi, la Antena 1, unde va dezvãlui câteva ponturi pentru prepararea deserturilor de post.

                  Începând din aceastã lunã, Observatorul Antenei 1 aduce un nou concept de jurnal de știri în România, în care informațiile de actualitate se vor combina cu materiale din zona de infotainment. De luni până vineri de la 12.00 la 14.00, Valentin Butnaru, Olivia Păunescu și Andreea Țopan vor face echipă în acest nou proiect. Valentin Butnaru și Olivia Păunescu le vor aduce telespectatorilor informații din zona de sănătate, lifestyle, cooking, beauty sau timp liber și vor avea constant invitat în platou câte un specialist din diverse domenii, care să dezvolte subiectele abordate în ziua respectivă, în vreme ce Andreea Țopan se va ocupa de știrile de actualitate ale zilei, dar şi de materiale cu și despre cele mai importante evenimente ale momentului.

×
Subiecte în articol: chef nicolai tand