x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Emisiunea “Xtra Night Show”, prezentată de Dan Capatos, lider incontestabil de audiență

Emisiunea “Xtra Night Show”, prezentată de Dan Capatos, lider incontestabil de audiență

19 Mar 2019   •   15:18
Emisiunea “Xtra Night Show”, prezentată de Dan Capatos, lider incontestabil de audiență

Ediția „Xtra Night Show”, prezentată de Dan Capatos, alături de Cătălin Bordea și DJ Vika Jigulina, a fost luni seara lider incontestabil de audiență.  Emisiunea în care s-a discutat despre ultimele aventuri ale protagoniștilor reality-show-ului “Asia Express – Drumul Elefantului”, alături de invitații CRBL și Oase, Valentin Butnaru și Margherita de la Clejani, a adunat în fața micilor ecrane 670.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la 23:24.

Așadar, la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 s-a aflat pe primul loc în clasamentul audiențelor și a obținut pe perioada difuzării emisiunii (23:24 – 01:01) o audiență medie de 3,5 puncte de rating și o cotă de piață de 23,3%, urmată de Pro TV, cu 2,7 puncte de rating și 17,9% cota de piață și de Kanal D, cu 1,9 puncte de rating și 13% cota de piață.

Clasamentul se păstrează și la nivelul publicului de la orașe, unde Antena 1 rămâne lider cu o audiență medie de 2,6 puncte de rating și o cotă de piață de 15,3%, urmată de Pro TV, cu 1,9 puncte de rating și 11,2% cota de piață și de Kanal D, cu 1,6 puncte de rating și 9,7% cota de piață.

De asemenea, la nivelul publicului din toată țara Antena 1 este cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 2,4 puncte de rating și 14,9% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 2 puncte de rating și 12,5% cota de piață, și Kanal D, cu 1,8 puncte de rating și 11,2% cota de piață.

Luni seara, la „Xtra Night Show”, prezentatorul de știri Valentin Butnaru a făcut dezvăluiri inedite despre parcursul său în “Asia Express - Drumul Elefantului” alături de cele două echipe de vedete, CRBL și Oase, dar și Ana Morodan și Teleșpan. Deși rolul său a fost de a-i încurca pe concurenți cu prezența lui la ”patru ace”, prezentatorul s-a dovedit a fi pentru ei mai degrabă un talisman care s-a implicat cu entuziasm în fiecare moment al show-ului: ”Eu sunt perceput ca fiind foarte sobru. Nimeni nu cunoaște latura asta a mea pe care am arătat-o cu drag și spor în „Asia Express”. Cred că șocul a fost mai mare pentru Oase și CRBL decât pentru mine.” , a mărturisit acesta.

Deși a părăsit show-ul “Asia Express” din cauza problemelor de sănătate, Marga de la Clejani, invitată și ea aseară în platoul „Xtra Night Show”, a făcut o dezvăluire: ”Sunt fana lui CRBL și a lui Oase. Sunt haioși, drăguți, luptători și tot timpul te binedispun. Ei sunt echipa mea preferată!”.

În seara aceasta, „Xtra Night Show” va continua seria imaginilor nedifuzate din cel mai dur reality-show, „Asia Express - Drumul Elefantului”, alături de doi invitați speciali - Ana Morodan și Teleșpan.

Sursa:Kantar Media                          

Copyright:ARMADATA S.R.L.                          

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                

Analiza este făcută pe target-urile 18-49 Urban, All Urban și National                          

Perioada 18 martie 2019                           

×
Subiecte în articol: Xtra Night Show dan capatos