x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Mirela Boureanu Vaida va prezenta o nouă emisiune, în această primăvară, la  Antena 1

Mirela Boureanu Vaida va prezenta o nouă emisiune, în această primăvară, la  Antena 1

16 Feb 2017   •   02:45
Mirela Boureanu Vaida va prezenta o nouă emisiune, în această primăvară, la  Antena 1

Una dintre cele mai îndrăgite vedete de televiziune din România, Mirela Boureanu Vaida, revine pe micile ecrane cu un nou proiect. Începând din această primăvară, Mirela va prezenta emisiunea „2k1”, un format nou, de tip quiz-show matrimonial, care le va oferi atât concurenţilor, cupluri cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, cât şi telespectatorilor, prilejul de a-şi testa relaţia de cuplu, de a vedea cât de bine se cunosc, dar şi pretextul pentru a se detaşa de grijile zilnice şi a-şi oferi o doză de distracţie pe cinste.

"Sunt extrem de nerăbdătoare să revin, după o pauză în care am dus dorul telespectatorilor şi al emisiunilor în direct, iar provocarea este una pe măsură: un quiz show matrimonial. Nu am mai făcut genul acesta de emisiune, dar simt că mă reprezintă ca fel de a fi: energică, veselă, cu ritm, cu exuberanţă, iar premiile pe care le punem în joc nu sunt deloc de neglijat.  Am emoţii, dar am şi certitudinea că ne vom distra. Căutăm tineri şi mai puţin tineri, cupluri care sunt la început de drum sau care şi-au sărbătorit deja nunta de argint sau de aur, dornice să demonstreze că sunt <<2k1>>. Abia aştept să ne revedem!”, a declarat Mirela Vaida.

În fiecare zi, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu. Sub stricta supraveghere a Mirelei, aceştia vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru.

Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură – o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.

Echipa „2k1” a început deja pregările, astfel că, în perioada următoare, toţi cei care doresc să îşi testeze relaţia de cuplu, demonstând tuturor că formează cuplul perfect sunt invitaţi să se înscrie pe www.casting.a1.ro,

 

 

 

×
Subiecte în articol: mirela boureanu 2k1 antena 1 emisiuni show