x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cantecele noastre - Laura Stoica si Anda Calugareanu "traiesc" pe album

Cantecele noastre - Laura Stoica si Anda Calugareanu "traiesc" pe album

de Dana Andronie    |    24 Oct 2006   •   00:00
Cantecele noastre - Laura Stoica si Anda Calugareanu "traiesc" pe album

Inainte de a muri, Anda Calugareanu i-a spus sotului sau: "Tati, fa in asa fel ca, dupa moartea mea, lumea sa nu ma uite!". Pentru o astfel de dorinta-testament, am ales ca "averea" lasata de Anda si de colegii sai sa nu devina o comoara ingropata pe veci.

Asa s-a nascut proiectul "Cantecele noastre, toate". Cu doi ani in urma va propuneam o reevaluare a muzicii usoare romanesti. Nemaistiind ce este si ce nu este actual din slagarele care au facut deliciul generatiei de vinil, am expus preferintelor dumneavoastra mai multe piese. Ati votat si ati alcatuit primul volum "Cantecele noastre, toate", editat de Casa de productie Intercont Music. Proiectul s-a dovedit a fi un succes de marketing: s-au vandut 28.172 de CD-uri si 11.872 de casete audio.

CASTIGATORII. Am castigat pariul si de aceea v-am propus sa alegeti melodiile pentru cel de-al doilea volum "Cantecele noastre, toate". Ati raspuns initiativei noastre si, timp de doua saptamani, ati votat pentru a alege 12 slagare. Nu mai putin de 121.620 de voturi pe internet si sute de scrisori au stabilit urmatoarea configuratie a celui de-al doilea CD cu muzica usoara "grea" editat sub egida Jurnalului National: "Sotia prietenului meu" - Alexandru Jula, "Un actor grabit" - Laura Stoica, "Nu-mi lua iubirea" - Angela Similea, "Sa nu uitam trandafirii" - Florin Bogardo, "Dragoste la prima vedere" - Ilie Micolov, "Tarancuta, tarancuta" - Dan Spataru, "Romanta fara ecou" - Mondial, "Ploaia si noi" - Doina Badea, "E adevarat, iubirea mea" - Mihaela Runceanu, "Cum am ajuns sa te iubesc" - Stefan Banica, "Te-asteapta un om" - Dan Spataru, "Seara" - Anda Calugareanu, "Hai vino iar in gara noastra mica" - Gabriel Dorobantu, "A cazut o frunza-n calea ta" - Constantin Draghici, "Noapte de mai" - Mirabela Dauer, "Maicuta, iti multumesc" - Dan Spataru, "Hai acasa" - Gil Dobrica, "Eternitate" - George Nicolescu, "Sa mori de dragoste ranita" - Angela Similea, "Frunza mea albastra" - Mirabela Dauer, "Prieten drag" - Pompilia Stoian.

Gata, "Cantecele noastre, toate" a iesit din "fabrica" si peste o saptamana se va gasi in toate magazinele de specialitate, in Cora, Carrefour, Pic, Diverta, Sala Dalles, Libraria Mihai Eminescu, Sedcom Libris etc.

MANDRIE
"Multumim Electrecord pentru sprijnul acordat in realizarea materialului discografic. Pentru mine, melodiile «Un actor grabit» si «Ploaia si noi» au cea mai mare valoare sentimentala. Pot spune bucuros ca cel de-al doilea CD «Cantecele noastre, toate» este mult mai bun calitativ decat primul. Ca director muzical, sunt mandru ca am participat la «nasterea» acestei bijuterii"
George Onea
director muzical Intercont Music

×
Subiecte în articol: antimonden cantecele