x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cătălin Oprișan a învățat să înoate, la 40 de ani, la “Splash! Vedete la apă”

Cătălin Oprișan a învățat să înoate, la 40 de ani, la “Splash! Vedete la apă”

25 Iul 2014   •   11:39
Cătălin Oprișan a învățat să înoate, la 40 de ani, la “Splash! Vedete la apă”

Cătălin Oprișan, ziaristul sportiv care prezintă știrile amuzante ale zilei la Neatza cu Răzvan și Dani, a acceptat să vină la “Splash! Vedete la apă”, emisiune difuzată în fiecare vineri seara de Antena 1,chiar dacă nu știe să înoate.

“E foarte complicat să înveți să înoți la 40 de ani”, ne-a spus Clara Tiu, unul dintre cei patru antrenori ai concurenților de la “Splash”. Asta l-a ambiționat pe Oprișan să facă progrese uimitoare în doar câteva zile de antrenamente. Evident, și datorită antrenorului său din show, maestrul sportului Adrian Cherciu, care a trebuit să-l învețe într-un timp foarte scurt nu doar să sară în apă, ci și să înoate. Blindat cu o centură de plute, Cătălin a muncit câteva ore pe zi la bazin, ca să nu se facă de râs în concurs. Și nu l-a deranjat deloc faptul că era subiect de glume pentru colegii care-l numeau ba “delfin”, ba “rechin”. Iar după ce a întâlnit-o pe micuța Maria Casian (9 ani), campioana la sărituri pentru care, în acest sezon, “luptă” concurenții de la “Splash”, Cătălin Oprișan a hotărât să treacă la următorul nivel: să-și ia inima în dinți și să sară de la trambulina de trei metri. “Când am văzut ce sărituri poate să facă Maria, care este un copil cu probleme de sănătate, m-am dus la nea Adi (n.n. antrenorul Adrian Cherciu) și i-am spus: Vreau să sar!”, spune Oprișan.

La ce platformă urcă “rechinul” Cătălin Oprișan și pentru cine anume va sări el, vedeți vineri, 25 iulie, de la ora 20.30, la “Splash! Vedete la apă”, numai la Antena 1!

×