Una dintre cele mai longevive si indragite emisiuni de televiziune, „Dincolo de aparenţe”, revine din acest weendend, la Antena Stars de la ora 13.00. Sâmbătă, invitatul Florentinei Fântânaru, gazda emisiunii, este nea Mărin, iar duminică, cântareţul Ilie Micolov.
La „Dincolo de aparenţe”, cel mai simpatic „dur” din televiziune, cel care a băgat spaima toată vara în vedetele din România în cadrul show-ului „Poftiţi pe la noi”, Nea Mărin, le va arata telespectatorilor Antenei Stars o altă latura a personalităţii sale. „Eu am fost crescut de bunicii mei, pentru că părinţii erau plecaţi la muncă, în Bărăgan. Îi vedeam numai de două ori pe ea. Mi-am iubit bunicii nespus de mult şi datorită lor sunt eu omul de astăzi. Mi-e dor să-i mai strâng la piept”, mărturiseşte el cu lacrimi în ochi. „Am două fete pe care le iubesc mult de tot, dar în momentul în care s-a născut Darius, nepotul meu, abia atunci am realizat de înseamnă dragostea de bunic”, adaugă el. Sâmbătă, de la ora 13.00, telespectatorii Antenei Stars îi vor afla lui Nea Mărin întreaga poveste din copilărie.
Duminică, autorul piesei „Dragoste la prima vedere”, Ilie Micolov, îşi poveste fascinanta viaţă de la ora 13.00, la „Dincolo de aparenţe”. „De ce n-aţi vrut să cântaţi la ziua de naştere a Elenei Ceauşescu?” a vrut să ştie Florentina Fântânaru, gazda emisiunii. „De trei ori am refuzat. Am procedat aşa cum trebuie să procedeze un bărbat adevărat din Bucovina”, spune amuzat cântăreţul. Ce a pătimit după ce a dat acest răspuns „tovarasei”, telespectatorii vor afla în ultima zi a weekendului, de la ora 13.00, la „Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.