Fizz nu (mai) răspunde... de el

de Anca Stanescu | 07 Iun 2008 • 00:00

REFĂCUT ŞI ADĂUGIT ● Mărire ţie, penisule!
Şi-a lungit penisul cu patru centimetri. A mai şi cîntat. De la ultima strigare de acest fel, pămîntul a înconjurat soarele de vreo două ori. Mai are în dotare şi-un site, în care ne întîmpină aşezat comod pe un fotoliu cînd roşu, cînd gri. Asta-i doar online... Dar dacă nu Fizz, atunci cine?

Se pare că nici măcar buricul tîrgului n-a mai auzit în ultimul timp de isprăvile lui Fizz, (rect)e Bogdan Croitoru. Cu toate astea, el vieţuieşte... la celălalt capăt al firului de telefon. Şi nu numai că există, dar încearcă să ne servească pe calea aerului o explicaţie pentru care nu ne putem întîlni. "Nuuu... eu nu mai dau interviuri." Este cumva supărat pe presă?, am încercat să descifrăm supapele acestei atitudini prea puţin deschise. "A, nu! Pur şi simplu, aşa m-am gîndit eu. Vreau să mă ocup de afaceri, nu mai am timp de interviuri", a încheiat el sec.

SISTEM SLĂBIT. Bietul Fizz! Se pare că a dezvoltat de-a lungul timpului un soi de alergie belicoasă. Altfel, de ce are momente cînd rîde mereu, continuu? Hohoteşte cînd răspunde, cînd face pe gînditorul de club, cînd îşi aminteşte ceva, cînd nu vrea sau nu poate să grăiască. Oare ce-l chinuieşte în asemenea hal? Ne-am gîndit la un moment dat că duşmancele îi sînt blănurile în care se adăposteşte mai ceva ca-n braţele femeilor. Sau, de ce nu, perii blonzi şi bruni ai "felinelor" languroase cu două picioare şi-un neuron ce-l înconjoară. Însă n-am putea pune sigur punctul pe vreun "i" în privinţa "molimei" ce-l doboară pe mîndrul Fizz. Nici măcar pe vreun "Aaaaaaah"...

NU ŞI-A SĂPAT GROAPA. Dacă ipotezele de mai sus nu se verifică, i-am dibuit picioarele alteia. Probabil, domnişorul Fizz îşi ridică deseori şi în mod repetat colţurile gurii şi-şi încreţeşte nasul de bărbat fatal, fiindcă are alergie la impurităţi. Cînd e întrebat însă despre cum îi decurge viaţa de patron al unei gropi de gunoi, se porneşte să răstoarne o atare presupunere, avîntîndu-se în luptă mai ceva ca Făt-Frumos spre spinarea zmeului cel ticăloşit: "O să-i dau în judecată pe cei care mai zic aşa ceva". Are dreptate să se protejeze. Păi, să ne imaginăm, de exemplu, că iese el, Fizz, cu gelu-n cap, şmecheriile la borsetă şi o maşină cochetă în oraş. Lîngă, o duduie cu pupilele ameţite de farmecul ce se degajă-n aer. Se face să-i spună că mîinile lui fine au semnat contracte ce stipulează transportul de gunoaie? Nu se face... Nu prea dă bine la imagine. Mai ales că, asemenea lui Narcis, care s-a tot contemplat în apă pînă s-a îndrăgostit iremediabil de chipul său, Fizz îşi greblează şi apretează apariţiile publice pînă cînd acestea devin gigantice în propriii lui ochi: "Cred că am o imagine unică în România şi mă simt foarte bine în pielea mea. Despre personajul pe care l-am creat vorbeşte absolut toată lumea. Cred că foarte multă lume mă iubeşte". Of, of, măi, măi, modestie, pe unde te-ai ascuns? Oricum, s-a dovedit că zvonul legat de posedarea în scop afaceristic a unei adîncituri pentru impurităţi nu a fost decît o vorbă-n vînt. Care însă s-a prins de imaginea de macioman a lui Fizz ca marca de scrisoare. Şi, totuşi, deşi (încă) nu şi-a săpat groapa, Fizz a reuşit să facă rost de îngrăşămînt pentru a-şi dospi pseudocariera de cîntăreţ. Se pare că a făcut rost de mălai mare şi mult... Acum ceva timp, Fizz a devenit mai suplu cu 150.000 de euro, adică cu peste 5 miliarde de lei. Cine s-a rotunjit? Chipurile, cariera lui, agăţată în şapte videoclipuri şi două albume. Costisitor hobby... poate că şi iahturile de lux îi lăsau cardul ceva mai liniştit.

TĂIERE ŞI ALUNGIRE DE MĂDULAR. Ca să-şi ajungă din urmă fiţele, Fizz şi-a mărit chiar şi penisul. Grea încercare! Pentru asta a trebuit să se destructureze. Cuuum? Cum aţi auzit. Ştromeleagul (nume dat organului masculin cu mult timp în urmă) marca Fizz a fost separat pe bucăţi şi apoi refăcut într-o altă formă (brrr! horror!), astfel încît să se lungească cu aproximativ patru centimetri. "Acum am 24", a declarat el. Să înţelegem, conform unei scăderi elementare, că înainte măsura 20? Ohoooo... Şi, uite-aşa, după ce s-a dus la tăiere şi alungire de mădular, a scăpat Fizz de ţipete în propria-i ogradă, şi-a păstrat şi vesela intactă şi s-a bucurat de linişte acasă – în general – şi în pat, în special. Curajos băiet! Bine că i-a reuşit operaţia, că, de nu, se putea înscrie cu succes la secţia soprane...

PRIN INTERIORUL LUI CROITOR(U). Deşi împovărat de prea multele-i blănuri, Fizz îşi duce cu destoinicie crucea. Pe cuvînt! Este nedespărţit de o cruce mare de platină, pe care o poartă la gît şi pentru care a scos de pe card 3.000 de euro. 32 de briliante o împodobesc şi îl scapă pe Fizz de orice neplăceri sau necazuri. Fire credincioasă, Fizz îşi mai trage o apetisantă tuşă portretistică, spunînd că la el marea credinţă se ascunde în interior. Dar cît interior încape oare în Fizz? Eeeiii... mult. Încap şi proverbe, cel preferat fiind "Aşchia nu sare departe de trunchi". (Fizz oare unde-o fi ajuns? În pădurea din apropiere?) Încap şi preferinţe... amicale, Bogdan fiind atras mai mult de o bere cu prietenii decît de atingerea unei dudui fierbinţi. (Probabil că de asta a ajuns să cînte cu mare patimă "Am nevoie de-o femeie/Care să ştie/Meserieeee.) Încap şi cîteva (f)iţe vestimentare, îmblănitul declarînd că preferatul lui e Hugo Boss. Îşi mai face loc şi un mic lapsus ori poate un acces nebănuit de cavalerism. ("Cînd am devenit bărbat? Da’ ce, eu mai ştiu?") Şi chiar cîteva proiecte casnice sau mai degrabă absenţa lor: "Căsătorie? Niciodată!". "Copii? Pe la 50 de ani." Sincer, nici nu-l vedeam pe Fizz asudînd la schimbat pamperşi ori călărit de un copil năzdrăvan. Poate doar dacă reuşeşte să scape din braţele femeilor "adevărate" care-i populează filmele. Şi pe care le satisface cum numai el ştie (cu refăcuta-i jucărie). Oare putem să-l deranjăm pe Fizz şi cu un alt proverb? "Ulciorul nu merge de multe ori la apă." Adică, poate ajunge o dată, de două ori, dar la un moment dat oboseşte sau rugineşte. Şi atunci ce-ar mai fi de făcut? Să-l credem pe Fizz cînd spune "că se vorbeşte de bine sau de rău de mine, nu contează. Important este să se vorbească"? Hai să-l credem. Pentru următorul an de greaţă (pardon, de graţie). Şi, după aia, să-l învăţăm încă un proverb, pentru că am văzut că le reţine uşor: "Blănuri să fie, că fizze... sînt destule".

Fete şi băieţi de cartier

Expresia "băieţi de cartier" n-are nici o legătură cu celebra marcă de ceasuri şi bijuterii Cartier SA. Cuvîntul cartier provine din francezul "quartier" şi înseamnă, la origine, ceea ce înseamnă şi la noi: parte a unui oraş care formează o unitate organică. Mai înseamnă, ca sensuri secundare, parte din comandamentul unei mari unităţi şi a patra parte din stema heraldică. În orice caz, expresia "băieţi de cartier" are legătură cu sensul principal, doar că a deviat, prin sintagmă, la înţelesul de "băieţi de mahala" sau "băieţi de periferie". Băieţii de cartier au o psihologie comunitară, pe care o găsim fie în muzica hip-hop, fie în manele. Luînd în considerare numai aspectul de mentalitate al expresiei, vom descoperi, analizînd-o, că ea nu se manifestă doar în aria zonală a periferiei, ci în orice cartier al Bucureştiului. Se numeşte mentalitate de mahala. A semnalat-o şi a persiflat-o genial marele Caragiale, prin personaje memorabile ca Rică Venturiano sau, mai ales, prin "fetele de cartier" gen Ziţa, Veta sau Miţa Baston. Ei, bine, nici Rică, nici Spiridon, nici Miţa Baston n-au dispărut ca specie. Le vedem astăzi, zilnic, la televizor. O nesfîrşită paradă de ambalaje fără conţinut, care inundă literalmente micul ecran, dimineaţa, la prînz şi seara. Nu comunică nimic, nu construiesc nimic, doar se îmbracă, conduc Lamborghini, se rad în cap, îşi pun cercei în nări – dacă-s băieţi, sau se dezbracă pînă la limita CNA-ului – dacă-s fete. Cînd vorbesc, mai bine-ar tăcea, cînd cîntă, mai bine ar dansa. Şi, în general, mai bine ne-ar lăsa! Iată cîteva nume de referinţă: X Plugaru, Y Pistol, Z Columbeanu, XYZ Trident. Partea Yang a speciei e acoperită cu exemplare gen 0 Maximus, 01 Poponeţ, 000 Iovan şi mulţi alţii cărora, în cadrul acestei rubrici, le vom lăuda calităţile după cum le au. Iar prima calitate a tuturor acestora este aceea că, avînd o mentalitate de cartier, vor să poarte accesorii cu acest nume. E o confuzie la mijloc. Dragi "băieţi şi fete de cartier", aspiranţi la ceasuri şi bijuterii Cartier, această marcă e un simbol al rafinamentului. Între voi şi ea e o distanţă istorică, n-o puteţi compensa cu bani. Dar, în fond, e treaba voastră, numai că de ce trebuie să ştie o ţară întreagă ce v-aţi cumpărat? Nu că ar fi vreo interdicţie în acest sens, dar, dacă vă zornăiţi etichetele în public, presupunem că vă asumaţi şi comentariile noastre despre ceea ce vedem.

OOPS! ● Alina a fost "virgină" pînă la 20 de ani
Plugaru’ de la cratiţă
A pus prima oară mîna pe-o manetă la 16 ani. Însă a rămas, traseistic vorbind, virgină pînă la 20, cînd a circulat şi cu RATB-ul. Ar renunţa să mai fie regină (porno) dacă i s-ar oferi un post permanent la coada cratiţei. Doamnelor şi domnilor, Alina Plugaru!

GURA PĂCĂTOSULUI ● Andreşan: "Încep să cred că unii chiar nu am creier"
Pîrţotină, fleorţotină, buleandră, şuleandră
Nu o judecăm, nu o acuzăm, doar v-o prezentăm. Laura Andreşan, întoarsă pe toate feţele. Dezbrăcată de secrete, penetrată de regrete. Că n-a pus-o de-un trio cu Tăriceanu şi Elena Udrea decît în visele ei.

POFTĂ MARE! ● Cine se teme să muşte din Simona Suhoi?
Sensuala, pericol public
E atît de ocupată, încît nu are timp decît de saloane cosmetice. S-a "îndrăgostit" de pi încă de pe băncile şcolii. În fiecare seară se culcă alături de Samir şi Samira. Pe lîngă moţul (auriu) din frunte, deţine şi o tulburare de percepţie. "Oriunde mă duc am senzaţia că, pac!, mi se dă cu ceva în cap", zice ea cu năduf. Unii nu se miră... de ce oare?

"ASPIRATOARE DE GAGICI" ● Pe bancheta din spate: Pistol, Zugravu şi Lesko
Vai de Poponeţul lor!
Dacă ar fi să te iei după porecla lui, ai zice că lui Poponeţ îi cam plac bărbaţii. Da’ de unde! Cel puţin în public, Codin Bogdan Maticiuc, mîndrul purtător al supranumelui cam puturos, se afişează cu femei tot una şi una.

Anna Lesko:Vocea “invizibilă” sau Zglăvoaca de Chişinău
Anna Lesko este pe cale de dispariţie. Nu ea ca persoană, ca identitate civilă, ci ca specie de vedetă. Sau, mai exact, ca specie de pseudovedetă. Totul la Anna Lesko este “pseudo”: declaraţiile, atitudinea, vocea, sînii. În privinţa silicoanelor, ea zice că nu (normal, doar e pseudo), dar dacă priviţi comparativ pozele, trageţi singuri concluzia. Din fericire, problema cu sînii se rezolvă chirurgical, prin proteze de silicon, cu vocea e mai greu. Nu există silicon pentru corzile vocale sau pentru talent. Performanţa Annei Lesko este însă uluitoare: să n-ai nici un pic de volum, nici un strop de timbru şi totuşi să se vorbească şi să se scrie atît despre tine ca despre o cîntăreaţă e o raritate chiar şi în patria play-back-ului. Orice manelist stă mai bine cu vocea decît frumoasa ucrainiancă, spunea cineva, pe bună dreptate.

Citește pe Antena3.ro