x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Laura Nureldin a scris un scenariu fantastic. O vedem la Hollywood?

Laura Nureldin a scris un scenariu fantastic. O vedem la Hollywood?

08 Mai 2014   •   15:23
Laura Nureldin a scris un scenariu fantastic. O vedem la Hollywood?

Prezentatoarea ştirilor Antena 3, Laura Nureldin, şi-a descoperit o nouă pasiune, aceea de a scrie scenarii. Totul a pornit dintr-o joacă. În timp ce se uita la un film, s-a gândit cum ar arăta povestea privită şi din alt unghi, cu alt fir narativ, alte răscruci. A scris, iar reacţia celor care au citit a fost foarte incurajatoare, sfătuind-o să scrie un roman şi, ulterior, să-l transforme în film. Aşa că Laura s-a gândit să tranforme totul direct într-un scenariu. S-a pus pe învăţat, deci, despre cum se scrie unul ca la carte, iar apoi a retranscris povestea – una de aventură, cu accente de comedie, love story şi dramă. Personajele principale sunt Mora, o femeie din prezent, care pregăteşte actori, şi legendarul Xerxes, regele Imperiului Persan.

Pentru ca totul să prinda viaţă şi pe ecran, mai trebuie să obţină finanţare şi entuziasmul unui producător de la Hollywood, paşii cei mai dificili. Laura e însă optimistă. A stabilit deja câteva contacte cu nume importante din industria filmului, iar agentul actorului care va interpreta personajul principal şi-a dat deja acceptul pentru rol. Numele lui e secret, deocamdată, dar dacă toate merg cum trebuie, îl vom afla cu toţii direct de pe afişul filmului.

Laura Nureldin lucrează în presă de peste 12 ani. Este licenţiată în psihologie, vorbeşte patru limbi străine (engleza, franceza, italiana şi spaniola), este interpret de conferinţă (de 13 ani) şi traducător de cărţi.


×