Un singur episod îi mai desparte pe telespectatori de marea finală a incendiarului show „Burlăciţa”, difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, iar emoţiile şi tensiunea îşi fac loc nu doar în inima focoasei burlăciţe, ci şi printre cei patru semifinalişti. Mai emoţionaţi ca niciodată, cei patru o vor primi pe Andreea în sânul familiei lor, pentru a se cunoaşte mai bine. „Îmi doresc ca persoana de lângă mine să creadă în aceleaşi valori şi pot afla asta într-un singur mod. A venit momentul să trecem la următorul pas: să le cunosc familiile celor patru. Cred că un om este complet doar în sânul familiei sale”, a mărturisit burlăciţa.
Luptătorul de jujitsu şi MMA, Cristian Mitrea, a fost singurul care a decis să o invite pe Andreea la locul său de muncă întâi, pentru a-i cunoaşte colegii, pentru ca mai apoi să meargă la el acasă, unde fără menajamente a pus-o la cratiţă. Adevărata surpriză însă a venit mai târziu, când şi-a făcut apariţia invitatul-surpriză al lui Cristi, bunica lui, femeia care l-a crescut şi pe care o iubeşte enorm. Aceasta a adus şi nişte fotografii din copilăria lui Cristi, dar şi cu bunicul acestuia, moment în care Cristi şi-a dezvăluit o nouă latură, pe care o ţinuse ascunsă până atunci.
Pretendentul burlăciţei pur şi simplu nu s-a putut abţine şi a izbucnit în plâns: „Mi-e foarte greu să vorbesc de bunicul. Mi-e dor de el, de când nu mai e printre noi! E persoana la care am ţinut cel mai mult!”. La finalul întâlnirii, Andreea a vrut să mai clarifice un lucru: „Ştiu că o să îmi fie greu, dar nu vreau să închei această întâlnire până nu lămurim un lucru. Dacă ţi-ar cere cineva să renunţi la MMA ai renunţa?” Ce i-a răspuns Cristian, dar şi cine sunt finaliştii emisiunii, telespectatorii vor putea afla urmărind cel de-al unsprezecelea episod „Burlăciţa”, difuzat joia aceasta, de la 20:30, la Antena 1.