x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Maria Coman, în juriul Premiul literar "Augustin Frăţilă"

Maria Coman, în juriul Premiul literar "Augustin Frăţilă"

23 Oct 2014   •   15:46
Maria Coman, în juriul Premiul literar "Augustin Frăţilă"

Maria Coman, realizatoarea emisiunii „Se întâmplă în România”, de la Antena 3, face din nou parte din juriul Premiului literar „Augustin Frăţilă”, ediţia a III-a.

“Pentru mine este din nou o onoare şi din nou o plăcere să fac parte din juriul acestui premiu. Mă bucur că devine o tradiţie, mă bucur că ajută la descoperirea scriitorilor români”, a declarat Maria Coman. Într-o postare pe blogul personal, Maria a mai precizat că este foarte bucuroasă să vadă că un astfel de proiect merge înainte.

Premiul literar „Augustin Frăţilă” va fi acordat celui mai bun roman apărut în 2013. Criticii literari (Alex Ştefănescu, Tudorel Urian, Daniel Cristea-Enache) au stabilit cele cinci romane finaliste, din cele 65 de înscrieri în competiţie, iar marele câştigător va fi desemnat de juriul format din bloggeri. Evenimentul de decernare a premiului va avea loc pe 27 noiembrie.

Cele cinci romane finaliste sunt următoarele:

 

    „Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013
    „Kinderland”, de Liliana Corobca, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013
    „Jurnalul unui cântăreţ de jazz”, de  Bujor Nedelcovici, Bucureşti, Ed. Allfa, 2013
    „Boala şi visul”, de Dan Stanca, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2013
    „Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2013

×