x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Povestea de dragoste unei cântărețe de muzică populară. Artista a fost la un pas de moarte

Povestea de dragoste unei cântărețe de muzică populară. Artista a fost la un pas de moarte

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2024   •   18:15
Povestea de dragoste unei cântărețe de muzică populară. Artista a fost la un pas de moarte
Sursa foto: Antena Stars

O cântăreață de muzică populară a fost împușcată în cap de soț. Ea spune că l-a iubit mult dar gelozia acestuia i-a pus viața în pericol.

Maria Ghinea este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară. Ea a trecut însă prin clipe grele atunci când cel de-al doilea soț a împușcat-o. 

Aceasta avea 24 de ani când a ajuns de urgență la spital. Timp de 3 luni a fost imobilizată la pat, între viață și moarte. Maria Ghinea nu și-a pierdut însă speranța și a luptat să-și revină și să meargă mai departe. 

„Aveam 24 de ani. Nu am rămas în spital, pentru că simțeam că mor acolo. S-a întâmplat ca într-o noapte să moară un bărbat lângă mine, pentru că eram undeva într-un salon unde erau și bărbați și femei. Am zis că vreau să plec pe semnătură, că dacă Dumnezeu mă va lua, să mă ia acasă. Am stat acasă, și nimic nu te poate ajuta în lumea asta, și nimic nu îți poate da mai multă putere decât copiii. Dragoș avea 5 ani și jumătate, iar Alexandru 13”, a mărturisit Maria Ghinea, pentru Acces Direct.

Ea spune că și-a găsit puterea datorită băieților ei, Alexandru, care atunci avea 13 ani, și Dragoș, care avea numai 5 ani și jumătate. Artista susține că nu vrea să își refacă vreodată viața alături de vreun alt bărbat.

„Când stăteau unul în stânga și celălalt în dreapta, îmi spuneau: „Ridică-te mami, că te vom ajuta noi și vei merge sprijinită de noi” Am stat aproape 3 luni (n.r. la pat) și cumva eu am fost cea care am zis că dacă o să împlinesc 3 luni, directorul de la acea vreme va face o comisie și mă va scoate la pensie și eu nu am voie... Nu mai vreau să fac lucrul ăsta niciodată (n.r. să își refacă viața). Dacă ai ști cât de fericită sunt că sunt liberă”, a adăugat artista, potrivit spynews.ro.

 

×
Subiecte în articol: muzica populara maria ghinea impuscat