Pret(uire) - Tamara Buciuceanu: "N-am trait degeaba"

Jurnalul National: Cate vieti ati trait? Daca adunam cei 77 de ani de viata cu cei 54 de ani de cariera sariti suta!

Tamara Buciuceanu-Botez: (Rade) Eu zic ca am doar doua vieti. Insa o doamna m-a oprit odata pe strada si mi-a zis: "Parca mata ai avea sapte vieti. De mica va stiu!". La care eu i-am raspuns: mai am cativa ani pana la 80. A inceput sa rada... Probabil ca lumea m-a receptionat din primele zile ale teatrului... Eu sunt moldoveanca, iar vorba dulce mult aduce.

Primul monolog - la 7 ani

Ati fost criticata?

De data aceasta las modestia deoparte si iti spun ca, atunci cand am timp, rasfoiesc cronicile vremii. Te rog sa ma crezi ca n-am gasit nici un esec. M-am si mirat cum de se poate. E foarte greu sa faci si teatru, si teatru de revista, si opereta, si televiziune, si radio. Sunt totusi un om.

A existat in familie microbul artei?

Provin dintr-o familie de trei generatii de artisti. Tata a fost avocat de meserie, dar a facut si Conservatorul. Mama a terminat si ea Conservatorul si putea sa plece cu bursa la Milano, dar s-a casatorit cu tata, am venit eu pe lume si atunci s-a dedicat familiei. Am fost trei fete si doi baieti. Un baiat, Nicusor, a murit... Tata a fost dirijorul corului Basarabiei. Erau 200 de persoane, iar mama era solista... Serile de sambata si duminica erau foarte frumoase. Eu cantam la pian, iar sora mea - care a ajuns mai tarziu mezzosoprana la Opera Romana - statea pe scaunel si canta si dansa. Recitam si poezii... Primul meu monolog l-am spus la 7 ani... Era monologul ingerului din piesa Viflaim. Eu sunt un om foarte credincios si am impresia ca de aceea totul mi-a mers bine in cariera. Cei 54 de ani de teatru i-am slujit cu multa daruire. N-am precupetit nici sanatate, nici timp, nici nimic. Am avut mare noroc sa lucrez sub bagheta marilor regizori Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Horia Popescu, Alexandu Tocilescu, Valeriu Moisescu, Dinu Cernescu, Catalina Buzoianu, Horatiu Malaele etc.

Iapa de la pompe funebre

Cand ati jucat Coana Chirita ati intrat cu calul pe scena?

Da. Era pentru prima oara cand pe scena Teatrului National din Iasi intra un cal! N-am crezut ca un animal poate sa tremure de emotii. Inainte de spectacol ii dadeam biscuiti si patratele de zahar, special aduse de la Bacau. Era o iapa de la pompe funebre. Era cuminte si o sa radeti... era foarte muzicala. Era obisnuita cu muzicile din cimitir. Cand a trebuit sa ajungem in turneu la Bucuresti cu Coana Chirita, a fost imposibil s-o bagam in tren. Atunci l-am luat pe Viorel, de la Circ. M-am urcat pe el cu scara si, cand am intrat in scena pe muzica si-n aplauzele spectatorilor, s-a ridicat in doua picioare. Doamne fereste, daca o pornea inainte! Ajungeam in fosa. 25 de ani am visat rolul Chiritei si intr-o zi ma suna directorul Teatrului din Iasi, romancierul Mircea Iacoban, si ma intreaba, din partea regizorului Alexandru Dabija, daca vreau sa joc Chirita... Am jucat aproape de 80 de ori acest rol...

Domnul Botez statea singur acasa...

Sotul meu, Botez, mi-a spus odata: "Tamara, sa stii ca ma complac in rolul de print consort. Tu esti artista". M-a impresionat pana la lacrimi... M-a respectat si am facut cariera datorita faptului ca era foarte intelegator.

Va regasiti si acum in rolul profesoarei Isoscel?

(Rade) Si astazi, dupa atatia ani, sunt oprita pe strada si mi se spune: "Sarut mana, madame Isoscel". Am intrat in cateva cancelarii, pentru a ma documenta. M-am intalnit cu foarte multe profesoare de matematica care m-au intrebat cum de am reusit sa ma iubeasca copiii. Le-am raspuns ca eu am fost severa, dar buna. S-a facut liniste...

Ce note aveati la matematica?

Matematica imi strica media. Aveam la toate materiile 10, dar matematica nu mi-a placut pentru nimic in lume! Si totusi, in meseria mea, sunt foarte... calculata.

Cat va costa celebritatea?

Acum cativa ani eram in piata si un domn strain dupa infatisare a venit la mine sa-mi dea un buchet de flori: "Noi vazut la televizor, si iubit la dumneavoastra". Acum mi se intampla un lucru tare curios. Calatoresc pana la teatru cu taxiul si sunt soferi care, cand dau sa platesc, imi zic: "Sarut mana, v-am dus din placere". Iar o doamna mi-a zis: "Daca sunteti la televizor iar eu am placinta in cuptor, precis se arde. S-ar parea ca sunt lucruri marunte, dar totusi, din detalii se fac lucrurile mari."

Sunteti un cetatean de onoare!