Timp de o săptămână, Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului matinal, difuzat de Antena 1, în fiecare dimineaţă, de la ora 6, şi-a reîncărcat bateriile într-o vacanţă activă, în munţii Apuseni. “E un loc superb aici, cu cele mai frumoase peisaje pe care le-am văzut vreodată. Am stat o săptămână pe Valea Drăganului, în cătunul Alunu, unde am făcut drumeţii pe munte, baie în lac şi plajă la înălţime. Aici nu există curent electric şi nici semnal la telefonul mobil, aşadar am stat şapte zile rupt de tot ce înseamnă lumea exterioară. În fiecare seară mâncam la lumina torţelor şi făceam foc de tabară. Am fost cu un grup de prieteni şi serile ni le petreceam jucând mimă sau rummy, iar în timpul zilei jucam volei şi câte trei ore”, spune Valentin.
Cum în apropiere se afla şi un lac, prezentatorul a profitat de ocazie şi şi-a petrecut ore bune încercând diverse sporturi acvatice: “Oamenii care ne-au găzduit aveau patru caiace, o canoe, trei plăci de surf şi evident că le-am încercat pe toate. Apoi într-o după – amiază, un localnic simpatic mi-a propus o tură de călărie pe dealurile din apropiere şi n-am zis nu. A fost ceva ce n-am mai încercat până acum şi mi-a plăcut mult”, încheie prezentatorul.
Alături de Olivia Păunescu, partenera lui de prezentare, Valentin Butnaru aduce telespectatorilor Antenei 1 în fiecare zi, de la ora 6.00 şi până la 8.00, primele informaţii ale zilei.