Rocsana Marcu, prezentatoarea emisiunilor estivale “Star matinal…e pe val”, şi “Star la mare fitză”, difuzate de Antena Stars, este însoţită de fiicele sale, Mayra şi Indira, pe tot parcursul perioadei în care showurile se transmit de la mare. ”N-am stat niciodată departe de ele, e normal să fie mereu lângă mine. Cât timp sunt eu în direct, la emisiuni, fetele stau cu bona, într-un resort superb din Mamaia. Aici participă la programe speciale pentru copii cu jocuri, lecţii de pictură şi teatru. Imediat după ce termin matinalul, merg la ele să mâncăm împreună de prânz şi să ne jucăm. Şi deşi sunt obosită deoarece mă trezesc în fiecare dimineaţă la patru, simt cum mă încarc de energia fetiţelor mele. Mă reîntorc pe platoul de filmare pentru emisiunea
De altfel, într-o pauză de filmări, vedeta de la Antena Stars a fost cea care le-a învăţat pe cele mici să înoate: “Eu am făcut înot de performanţă, dar m-am gândit că un instructor ar fi mai indicat să le iniţieze în tainele înotului. Fiica mea cea mare însă a insistat ca eu să-I fiu profesor şi iată că în scurt timp, împreună cu sora ei, au devenit mici “sirene”. Chiar şi Eden, bona, a dorit să ia lecţii şi ce să vezi, şi ea a învăţat să înoate”, completează prezentatoarea.
Telespectorii o pot vedea pe Rocsana Marcu, alături de Răzvan Botezatu, la cârma celor mai…fierbinţi emisiuni estivale: “Star matinal…e pe val” (difuzat de Antena Stars în fiecare dimineaţă, de la ora 8.30; în weekend de la ora 9.00), dar şi “Star la mare fitză” (show transmis în fiecare zi a săptămânii, de la ora 16.45, iar sâmbătă şi duminica de la ora 17.00).