Stăpâna inelelor,...Kuki Constantinescu

Şi-a început cariera în Stockholm, unde a primit un loc în atelierul lui Wolfgang Gessl. Este vorba despre Kuki Constantinescu, stăpâna inelelor.

Şi-a început cariera în Stockholm, unde a primit un loc în atelierul lui Wolfgang Gessl. Este vorba despre Kuki Constantinescu, stăpâna inelelor.


A plecat din România în 1995, fiindcă... aşa s-a nimerit. Ştefan, soţul ei, avea familia în Suedia, aşa că s-au mutat şi ei. Nu şi-a dorit nici o secundă să vină în ţara scandinavă, deci nu a fost vorba de o alegere. "Eram foarte fericită acolo unde eram. Probabil că nu voi şti niciodată unde e mai bine. Sunt zeci de avantaje şi dezavantaje şi în cazul în care aş fi rămas şi în cazul în care am plecat. În acelaşi an am născut un băiat minunat, Iona.
După numai patru ani am intrat la şcoala de design Beckmans şi am studiat trei ani, la finele cărora l-am născut şi pe cel de-al doilea băiat, Iancu, tot o minune. La Beckmanns am avut un proiect de bijuterie şi pot spune că am avut o revelaţie. Habar nu aveam că există o meserie ca asta. Am vorbit cu David Sandu şi am primit un loc în atelierul lui timp de o lună. Am venit în Bucureşti, unde am început să lucrez bijuterii. M-am simţit minunat. Apoi am continuat în Stockholm, unde am primit un loc în atelierul lui Wolfgang Gessl, la care am lucrat timp de doi ani. Meseria mai în detaliu am învăţat-o aici", povesteşte Kuki.


CRISTALE ŞI BERIL. La Wolfgang a făcut orfevrărie, el fiind interesat în special de Corpus, cum spun ei, adică obiecte, căni, boluri, tacâmuri, candelabre. A învăţat încet-încet cum se fac toate acestea. "Fiind o muncă uriaşă şi o stăpânire a tehnicii care ia zeci de ani, m-am hotărât că-mi place cel mai mult să fac bijuterie ca un fel de sculptură, dar la scară mică. Pur şi simplu mi se potriveşte mai mult. Plus că am pornit mereu de la ce mi-ar plăcea mie mai mult să am, de la ce am eu nevoie". Aşa că a ales inelele. De aici gândul unei expoziţii, de fapt un proiect uriaş ca dificultate şi ca durată: 101 inele sau, aşa cum spune ea însăşi, "101 de inele pe care trebuie să le faci înainte să mori". De aceea i se şi spune "Stăpâna inelelor". S-a autointitulat astfel mai în glumă mai în serios şi aşa i-a rămas numele. "Cam tot ce am făcut eu îmi este drag şi, bineînţeles că am nişte favorite. De lucrat am lucrat mult la toate. Dar cel mai mult cred ca ţin la inelul «Paramon». E o construcţie grea şi am muncit cel mai mult la el. De obicei nu aleg un material care costă exorbitant, nu prea îmi plac pietrele preţioase faţetate, rubinul sau diamantul de exemplu, deşi pot fi şi ele superbe. Însă pe mine simt că mă limitează.
Prefer cristalele şi berilul, mai ales roz, care poate nu valorează la fel de mult, dar au o şlefuire deosebită care costă enorm. De obicei pornesc de la inel şi apoi potrivesc piatra, o şlefuiesc special. Aşa aş vrea şi în continuare să fac deşi e costisitor şi câteodată mai trebuie şi compromis", ne-a dezvăluit specialista.


EXPOZIŢIE. Ce speră? Ca bijuteriile ei să fie pe placul cât mai multor oameni şi se bucură enorm când bărbaţii cumpără de la ea. "Bijuteriile bărbăteşti sunt în general neinspirate. Peste tot, piele, schelete, cruci, negru, pătrăţoase. E într-adevăr o mare provocare să creezi bijuterii bărbăteşti. Ideile preconcepute sunt bine înrădăcinate chiar şi la mine. Însă eu în general nu mă gândesc să le fac pentru o categorie anume şi s-a dovedit că au cumpărat şi bărbaţi, şi femei", spune Kuki. Acum are atelierul ei şi a investit mulţi bani în scule, care costă destul de mult. De altfel, fiecare pilă a cumpărat-o cu sacrificii. Totuşi, cea mai mare plăcere a ei este să-şi cumpere câte o sculă, materiale, perle şi pietre, de obicei lunar. În paralel, Kuki Constantinescu lucrează pentru o expoziţe de pictură şi obiecte pe care o va avea la primăvară, împreună cu sora ei, Daniela Bălăneanu. Va mai avea o expoziţie în octombrie 2009, la Institutul Cultural Român cu maestrul ei, Wolfgang Gessl şi probabil cu artistul român Vlad Andrei Gherghiceanu. În România o reprezintă Rozalb de Mura la concept store-ul lor din Curtea Sticlarilor. "Poate ar trebui să spun că cea mai mare realizare sunt copiii, însă nu ştiu care e cea mai mare, sincer, mă bucur însă ca am putut să învăţ meseria asta şi am avut şansa să am un maestru foarte bun pedagog şi să trec prin mai multe momente ale orfevrăriei".


"Pentru copiii mei nu am făcut bijuterii. Cred că cei mici nu au nevoie de bijuterii. Mai târziu, poate. Sigur le voi face verighetele... Anul trecut l-am ajutat pe Iona să-şi facă din tablă de cupru un cap de schelet cu aripi. Ceva ce gladiatorii puneau la umeri"

"Dacă aş părăsi Suedia, mi-ar părea rău de un singur lucru. De natura de aici. Oriunde ai ieşi din bloc, pe stradă, dai imediat într-o pădure şi de un lac, culegi afine, mere, cireşe, ciuperci. E minunat. Eh, mi-ar părea rău, poate, de mai multe lucruri..."
Kuki Constantinescu, artist designer