x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Reguli noi pentru jurați,  în cel de-al șaselea sezon Chefi la cuțite

Reguli noi pentru jurați,  în cel de-al șaselea sezon Chefi la cuțite

15 Oct 2018   •   15:24
Reguli noi pentru jurați,   în cel de-al șaselea sezon Chefi la cuțite
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Un nou sezon al celei mai iubite emisiuni culinare ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, începe cu noi reguli de luptă pentru cei trei jurați. Până în acest moment, perioada jurizărilor pe nevăzute era pentru chefi un prilej de a se bucura de o atmosferă relaxată, care se risipea încă din prima confruntare pe echipe, după cum chiar ei au mărturisit. Cu toate acestea, sezonul cu numărul 6 impune o luptă între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă din perioada de audiții, o luptă a cărei mize poate cântări foarte mult în battle-uri.

Astfel, ca noutate absolutã, în noul sezon al emisiunii cei trei chefi se vor duela în începutul fiecărei zi de audiții, în cele mai delicioase preparate, pentru a primi o serie de avantaje. Cele 12 amulete ce așteaptă să fie adjudecate, le vor fi de folos în confruntările pe echipe, căci atuurile sunt printre cele mai diferite: de la a-și folosi mâinile 5 minute pe parcursul unei probe, la a bloca concurenți din echipele adverse pentru o perioadă determinată de timp.

Mecanismul este unul simplu. Pentru a obține amuletele, jurații vor găti contracronometru în fiecare ediție de jurizări pe nevăzute. Gina Pistol le va dezvălui la începutul probei miza amuletei puse la bătaie în ziua respectivă, ca mai apoi chefii să fie nevoiți să-și lase amprenta culinară pe un preparat, respectând o temă impusă. Ulterior, trioul va trece, la rândul lui, prin emoțiile unui verdict ”la cuțite”, căci de fiecare dată vor fi jurizați de către un chef cu renume în sfera gastronomică.

Așadar, fiecare ediție de jurizări pe nevăzute va începe cu o luptă pe cinste între Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, ce se vor duela pentru a obține un număr cât mai mare de amulete. Aceste avantaje pot fi folosite de fiecare chef în confruntările pe echipe, conform strategiilor, însă nu mai sunt valabile în semifinală și finală. În momentul în care vor ajunge în bucătăria ”Chefi la cuțite” alături de cele trei echipe alese, chefii vor avea posibilitatea de a-și utiliza amuletele în orice moment, pe parcursul unei probe din battle, sau chiar și după ea. Ba chiar mai mult, ei pot utiliza și mai multe avantaje în aceeași confruntare, dacă își doresc acest lucru.

Atmosfera tensionată dintre Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, ce pare să fi dominat fostul sezon, s-a domolit, însă noile reguli din bucătăria ”Chefi la cuțite” par să întețească spiritul de luptă încă de la începutul show-ului. Cum se vor descurca cei trei jurați la gătit, dar și pentru ce avantaje vor lupta aceștia, telespectatorii Antena 1 vor vedea din 29 și 30 octombrie, de la ora 20:00, într-un nou sezon la cuțite al celui mai spectaculos cooking show.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite