x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Cirque du Soleil și-a anulat reprezentațiile în China

Cirque du Soleil și-a anulat reprezentațiile în China

24 Ian 2020   •   11:50
Cirque du Soleil și-a anulat reprezentațiile în China
Sursa foto: antena3

Compania de divertisment Cirque du Soleil a anunţat anularea, până la o notificare ulterioară, a tuturor reprezentaţiilor sale programate la Hangzhou, în China, din cauza epidemiei de coronavirus, care a început să se răspândească în întreaga lume şi să mobilizeze autorităţile sanitare internaţionale.

"Autorităţile chineze au solicitat sistarea temporară a tuturor activităţilor de interior la care participă peste 100 de persoane pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus", a explicat compania din Quebec într-un comunicat.

"În interesul garantării siguranţei spectatorilor şi a angajaţilor săi, Cirque du Soleil anulează astfel, până la o notificare ulterioară, toate reprezentaţiile spectacolului său 'Un monde fantastique' ('O lume fantastică') din Hangzhou", precizează aceeaşi sursă.

Autorităţile de la Beijing au declarat că bilanţul epidemiei a ajuns la 26 de morţi şi 830 de cazuri confirmate.

Situat în provincia Zhejiang, oraşul Hangzhou se află la aproximativ 700 kilometri est de Wuhan, unde acest virus asemănător SARS a apărut pentru prima dată în luna decembrie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut "situaţia de urgenţă din China", însă a apreciat că este "prea devreme" pentru a vorbi despre o stare de urgenţă globală din cauza acestui virus.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cirque de soleil China coronavirus