Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Dacă mergi vreodată la Istanbul, trebuie să vizitezi Hagia Sophia. Edificiul, la fel de splendid azi precum odinioară, emană o energie stranie, un magnetism al vremurilor, semeț ca un munte, viermuind de vizitatori pe soare, pe ploaie, pe frig sau pe vânt.
L-am întrebat pe un ghid de ocazie care ne-a agățat a doua zi ,când am vizitat palatul Topkapî, dacă într-adevăr sultanul Mehmed al II-lea chiar a intrat călare pe cal în Hagia Sophia când a cucerit Constantinopolele. Ghidul, un turc căsătorit cu o japoneză (!!!) și care-și împărțea timpul estival între Stambul și Kyoto, a râs stânjenit și mi-a răspuns ”evident că nu, e propagandă occidentală”. De fapt Mehmed s-ar fi îngrijit imediat ca altarele, bunurile de preț și mai ales mozaicurile lui Teodosie să nu cumva să fie distruse.
De fapt otomanii au fost un imperiu civilizator, se chinuia să explice. Iar modelul democratic administrativ al otomanilor a rămas un model de studiu inclusiv pentru...imperiile prezentului.
În Hagia Sophia, la ora când am plimbat podelele timpului, sunase deja muezinul și drept-credincioșii se rugau. Bine acoperită cu un voal alb, mare cât o velă de corabie, era Madonna cu pruncul, cel mai prețuit - și vestit - mozaic. Îl puteai admira doar dacă te duceai la parter într-un anumit loc al clădirii, altfel ascuns de ochii musulmanilor care își făceau datoria față de Allah.
Pentru câteva secunde am rămas într-un suspense al realității. Aici, într-un mastodont care-a costat viețile a zeci de mii de oameni, în care mândria și trufia primilor creștini a lăsat destinului atâta amar de bogății, care a ars și-a renăscut, a privit Bosforul și-a primit Semiluna, priveam de sus cum își divinează Creatorul oameni a căror simplă existență, astăzi, poate declanșa în Europa panici și reacții din cele mai năstrușnice cu putință.
România nu-și urăște romii. României încă îi e rușine cu ce le-a făcut vreme de 500 de ani. Pentru că la vremea când cădea Constantinopolele, și apoi până la momentul prăbușirii imperiului Otoman, romii au fost robi, sclavi, ținuți legați de glie. De biserică. De moșieri. De domnitori care-i făceau cadou, îi vindeau, îi considerau avere cam cum ți-ai considera cireada de vaci, sau hambarul cu grâne.
Împletitura aceasta bizară, a etniei care domină într-o țară și care deține sclavi, dar care la rândul ei e sub dominație și influența unui imperiu, e posibil c-a dat naștere uneia dintre multele soluții ingenioase ale romilor de-a rezista, de-a merge înainte încât să-și păstreze umanitatea și demnitatea”, a scris Gabriel Diaconu.
Diaconu a criticat atitudinea românilor față de romi, amintind de secolele de opresiune și discriminare. „România nu-și urăște romii. României încă îi e rușine cu ce le-a făcut vreme de 500 de ani,” a spus el, subliniind că romii au fost sclavi, ținuți de biserică și moșieri, și considerați proprietăți.
„La fel cum în alte părți blues, sau gospel, sunt muzică a sclavilor, la noi maneaua, cu accentele ei pe aici orientale, pe acolo ridicole, a reprezentat o formă de protest la autoritate.
Indiferent dacă-ți place sau nu, dacă-ți stârnește plăcere sau aversiune, ca formă de muzică nu poți să nu observi caracterul ei maleabil, și rezistența de care-a dat dovadă încât (în diverse forme) să meargă înainte ba, mai mult, să ”călărească” diverse minți.
E ca penele de păun. Țipătoare, pe alocuri profund estetică și în același timp înșelătoare, dar în cele din urmă absolut inutilă.
Pentru mulți români, o sursă de rușine ontologică la gândul c-am putea fi confundați, de străini, cu ...de fapt cu cine?
Cu oamenii pe care i-am batjocorit jumătate de mileniu?
Cu oamenii ale căror fete le-am violat atâta amar de ani, și pe care i-am asuprit, disprețuit, pe care i-am considerat inferiori și al căror genocid urmează, ca violență și formă, celui evreiesc în al Doilea Război Mondial?
Discursul urii poate lua multe forme. Există o relație asimetrică între agresor și victimă.
În România, romii au continuat să fie oprimați și în comunism, măcar că - vremelnic - li s-a dat (pentru prima oară în lume, și printr-un artificiu al ”limbajului de lemn”) titlul de ”națiune conlocuitoare”. Națiune! ” a mai scris psihologul.
De asemenea, psihologul a evidențiat că, în ciuda emancipării parțiale din perioada comunistă, romii continuă să fie marginalizați. El a criticat stereotipurile culturale și nedreptățile perpetuate împotriva comunității rome, și a subliniat că mulți români sunt rușinați de această situație din dorința de a se conforma standardelor occidentale.
„Până astăzi, până în zilele noastre, chiar și aseară când un stadion de imbecili au huiduit ca la fotbal până la urmă un om, și până la urmă producția lui artistică, relația noastră cu minoritarul, cu romul, cu celălalt de lângă noi, e asimetrică.
Asta pentru că aruncăm în blender ”maneaua” și ”manelistul” cu etnia, ale cărei repere sociale, culturale și psihologice de fapt ne rămân străine și indiferente.
Oricând s-ar uita românul de rând peste statistici s-ar putea să-i roșească obrazul de rușine. Rușine de minciunile pe care le perpetuează, stereotipurile culturale de care se atârnă, nedreptățile pe care le continuă împotriva unei comunități care-a lăsat nu doar României, dar și umanității o pată de culoare și cultură, de diversitate și geniu la fel ca orice altă cultură.
Ne e rușine să fim confundați cu romii? De ce ne-ar fi rușine, doar pentru că tânjim să stăm și noi la masa marelui colonial, marele Alb, marele civilizator?
Ne e rușine pentru că și alții ne-au siluit pe noi, dar și noi am siluit pe alții?
Roțile vremurilor se învârt mereu.
Nu mă îndoiesc că dacă ar fi fost cântat Phoenix, sau Cargo, dacă s-ar fi cântat Compact sau Iris, Semnal M sau Mirabela Dauer, efectul ar fi fost sensibil altul.
Și dacă s-ar fi cântat imnul Mauritaniei, de fapt nu contează.
Ce contează e că o puzderie de oameni care nu și-au verificat niciodată, de fapt, foarte bine oglinda personală se indignează că așa ceva a fost posibil. Așa ceva...
România e străbătută de un rasism profund. Când nu-l trăiește cultural, îl urlă societal. Iar astăzi, ca și ieri, s-ar putea că dacă un copil nu e cuminte mămica lui o să-i spună ”dacă nu ești cuminte te dau la ț*&gani”... a concluzionat Diaconu, subliniind necesitatea unei reflecții asupra relațiilor interetnice și a rasismului în societatea românească.
