x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Vacanța de schi a copiilor a dublat numărul rezervărilor în România, față de anul trecut

Vacanța de schi a copiilor a dublat numărul rezervărilor în România, față de anul trecut

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2023   •   20:15
Vacanța de schi a copiilor a dublat numărul rezervărilor în România, față de anul trecut
Sursa foto: Hepta

Efectul vacanței mobile pentru elevii din România s-a revăzut pe deplin și în turism, astfel că hotelurile și pensiunile din România au înregistrat de două ori mai multe rezervări ca în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit unui comunicat al platformei Travelminit.ro, deplasările au fost favorizate și de vremea perfectă pentru schi. De asemenea, voucherele de vacanță continuă să fie un stimulent de bază pentru turismul românesc, fiind utilizate de turiștii care vor să rezerve un sejur la un preț accesibil. Nu în ultimul rând, contextul favorabil pentru vacanțe este susținut și de starea de certitudine din prezent: nu mai există restricții impuse de pandemie și nici nu ne mai confruntăm cu teama din urmă cu un an, cu impactul uriaș generat de izbucnirea războiului în Ucraina.

Implementarea vacanței mobile a elevilor le-a dat posibilitatea inspectoratelor școlare județene să aleagă datele acesteia. Astfel, două județe din țară (Ilfov și Suceava) au avut vacanța în perioada 6 și 10 februarie, zece județe (Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova) au optat pentru vacanță între 13 și 17 februarie, iar 30 de județe au ales intervalul 20-24 februarie.

Această flexibilitate a dus la o creștere a numărului de sejururi în România pe tot parcursul lunii. Prin urmare, în februarie, rezervările la cazare au avut parte de o creștere semnificativă, fiind înregistrate cu 121% mai multe rezervări comparativ cu aceeași lună a anului trecut, conform platformei. De asemenea, luna aceasta, a crescut numărul rezervărilor de familie cu 38% mai mult în comparație cu februarie 2022.

În topul celor mai populare destinații ale lunii se află Brașov, București, Sinaia, Predeal, Bușteni, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Sovata, Poiana Brașov.

Potrivit datelor emise de platformă, 55% dintre sejururile planificate în februarie s-au realizat în timpul săptămânii, de duminică până joi, în timp ce 45% dintre rezervări au fost făcute pe durata weekendului.

După numărul de nopți rezervate de familiile cu copii, datele se prezintă astfel: 40% dintre familii au rezervat pentru 2 nopți, 21% dintre rezervări au fost realizate pentru 3 nopți, 21% dintre rezervări pentru 1 noapte, 11% pentru 4 nopți, în timp ce 7% dintre rezervări au fost pentru mai mult de 5 nopți.

În ceea ce privește prețurile din februarie, acestea au variat în funcție de unitatea de cazare aleasă și de numărul de nopți rezervate.

Prețurile medii pentru o familie (2 adulți, 2 copii) cazată la hotel au fost de: 1.321 de lei (pentru 2 nopți), 1.936 de lei (pentru 3 nopți) și 1,895 lei (pentru 4 nopți). Prețurile medii pentru o familie (2 adulți, 2 copii) cazată la pensiune au fost de: 847 de lei (pentru 2 nopți), 1.413 lei (pentru 3 nopți) și 1.551 lei (pentru 4 nopți). Iar prețurile medii pentru o familie (2 adulți, 2 copii) cazată într-un apartament au fost de 770 de lei (pentru 2 nopți), 1.138 lei (pentru 3 nopți) și 1.142 de lei (pentru 4 nopți).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copii Vacanța schi