Luni seara au început confruntările între cele trei echipe la „Chefi la cuțite”. Prima probă i-a adus pe jurați și echipele pe care le coordonează în bucătăria unde au avut de pregătit un preparat românesc reinterpretat, pe care l-au jurizat angajații de la Metrorex și RATB. Finalul serii a adus și primul eliminat din concurs și o veste tristă pentru chef Scărlătescu: Petru Scalețchi, bucătarul de la Chișinău care gătește pentru ambasadori, a avut la duel cea mai slabă farfurie și a fost eliminat. Supărat și nemulțumit că a pierdut un om bun din echipă, chef Scărlătescu l-a încurajat totuși pe acesta și i-a spus să nu uite că va face mereu parte din echipa neagră.
Show-ul a fost din nou lider de audiență luni seară, cu un vârf atins în minutul de maximă audiență de la 21.40, pe publicul comercial, de 14,3 puncte de rating și 32,9 % cota de piață. În intervalul său de difuzare, 20.30-23.34, emisiunea „Chefi la cuțite” a fost lider de audiență cu o medie pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani de 9,6 puncte de rating și 23,8 % cota de piață, Antena 1 fiind urmată pe locul secund de Pro Tv cu 8,5 puncte de rating și 21,1 % cota de piață. „Chefi la cuțite” a condus topul audiențelor și la orașe, cu o medie de 7,5 puncte de rating și 16,2 % cota de piață, pe locul al doilea clasându-se Pro Tv cu 6,6 puncte de rating și 14,2 % cota de piață.
Seara de luni a adus multă adrenalină în rândul echipelor, iar chefii, parcă mai implicați ca oricând, au avut parte de momente cu adevărat tensionate. Echipa neagră condusă de chef Scărlătescu a ales să gătească rață cu varză și mămăligă, dar pentru că nu s-a coordonat nu a mai reușit să pună pe farfurii carnea, servind astfel celor veniți la jurizare doar varză cu mămăligă și jumări. Nemulțumiți de alegerea colegului lor, chef Dumitrescu și chef Bontea au protestat susținând că farfuria neagră nu este o reinterpretare și nu a respectat tema dată la această probă. De aici și până la un schimb de relplici foarte dur între jurați a fost doar un pas. „Scărlătescule, nu ai ce să cauți aici. Și eu pot să joc murdar, să-mi bat joc de concurenți și să-i pun să gătească mizerii, ostropel de pui, doar ca să câștig o probă”, a strigat dezlănțuit chef Dumitrescu. „Nu joci corect”, a punctat cu nervii întinși la maximum și chef Bontea, „nu este posibil așa ceva”. De partea cealaltă, chef Scărlătescu este convins că ceilalți doi colegi s-au aliat împotriva sa.
Oaspeții sosiți la jurizare și-au ales însă farfuriile preferate, astfel că rezultatul pentru următoarea probă i-a nemulțumit pe chefi: la duel au intrat toți cei din echipa gri, jumătate din echipa roșie și jumătate din cea neagră, astfel că chef Bontea și chef Scărlătescu au fost puși să aleagă pe cine din echipele lor salvează. Seara a adus prima eliminare din concurs: Petru Scalețchi a plecat acasă.
Marți, la „Chefi la cuțite”, provocarea continuă în bucătărie: cele trei echipe trebuie să gătească un meniu pentru sportivi și campioni, iar finalul ediției de azi va mai aduce o eliminare. Despre cine e vorba, telespectatorii Antena 1 află azi de la 20.30.
Chefi la cutite: Petru - eliminare
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban si All urban
Perioada 17 octombrie 2016
Chefi la cutite: Degustare RATB-Metrorex