x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Accident mortal în prima etapă a Raliului Dakar

Accident mortal în prima etapă a Raliului Dakar

03 Ian 2010   •   00:00

O spectatoare grav rănită în timpul ieşirii în decor a unui concurent în prima etapă la Raliul Dakar 2010, între Buenos Aires şi Cordoba, a murit.

"Ca urmare a unei ieşiri în decor, maşina cu numărul de concurs 418, cu echipajul germano-elveţian Mirco Schultis-Ulrich Leardi, a lovit un grup de spectatori la kilometrul 75 al specialei zilei. Mai multe persoane au fost rănite, iar una se află în stare critică", au anunţat organizatorii competiţiei.
Organizatorii au precizat că persoanele rănite au fost transportate imediat cu elicopterele la spital.

"O femeie de 28 de ani a murit. A suferit grave traumatisme craniene, dar şi la abdomen şi pelvis. În timpul transportării la spital, inima i s-a oprit de două ori. În ciuda îngrijirilor primite, ea a murit", a declarat Norberto Brusa, medic la spitalul din Cordoba.
Mediafax

×
Subiecte în articol: auto