x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Acoperiri decorative cu răşină

Acoperiri decorative cu răşină

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    12 Iun 2008   •   00:00

Răşina sintetică folosită pentru acoperirea ingenioasă şi crea­tivă a podelelor, o soluţie pe cît de originală, pe atît de atractivă, prea puţin cunoscută în ţara noastră

V-am prezentat în numerele trecute ale Jurnalului casei mele o soluţie pe cît de originală, pe atît de atractivă, prea puţin cunoscută la acel moment în ţara noastră şi adoptată în special pentru amenajări de spaţii aparţinînd preponderent industriei alimentare sau sanitare. Este vorba despre răşina sintetică folosită pentru acoperirea ingenioasă şi crea­tivă a podelelor, pereţilor şi a supra­feţelor decorative de tot felul, o soluţie nepromovată în ţara noastră.

 

Imaginaţie de artist

A fost o încîntare să descoperim în cadrul tîrgului Construct Expo Ambient din acest an o artistă, pe numele ei Raluca Ghideanu, care folosindu-şi imagina­ţia şi creativitatea concepe nişte aco­pe­riri decorative cu răşină de toată frumu­seţea. Gustul şi preferinţele clientului sînt bineînţeles un punct de plecare în crearea modelului. Culori care mai de care mai opace sau mai strălucitoare, forme şi imagini de tot felul, faptul că poate fi înglobat în masa de răşină practic orice material (printre lucrările ex­pu­se la tîrg au fost şi unele ce includeau piatră naturală, scoarţă de copac sau lemn), rezistenţa în timp şi timpul rela­tiv scurt de punere în practică sînt prin­tre atuurile ce recomandă soluţia celor care-şi doresc o amenajare personali­zată şi unică. Lucrări ale artistei puteţi vizualiza pe site-ul: www.myart.com.ro

 

Frigiderul care prepară cafeaua

Începînd cu luna iulie, cei de la Whirlpool au promis că aduc în România frigiderul model Side by Side cu espressor încorporat. Pe lîngă espressor, frigiderul este prevăzut cu un dozator de apă filtrată şi o maşină pentru cuburi de gheaţă, ambele încorporate în uşă, economisind astfel 20% din spaţiul util al congelatorului.

Esspresorul este unul profesionist putînd prepara pînă la 35 ceşti de cafea dintr-un litru de apă, la o presiune de 15 bari. Dispune şi de un sistem de blocare a ceştii de cafea după finalizarea procesului, pentru siguranţa copiilor. Dacă nu vă aflaţi într-o dispoziţie ce necesită consumul de cofeină, frigiderul face şi ceai, trebuie doar să apăsaţi butonul “Hot Water”.

×