x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Autocolantele decorative pot înlocui tapetul

Autocolantele decorative pot înlocui tapetul

de Adela Parvu    |    09 Feb 2008   •   00:00

Mai ţineţi minte abţibildurile? Mici obiecte cu rol de­corativ care erau lipite pe mobilă, faianţa din baie şi pe frigider? Moda lor a trecut, dar nu şi dorinţa oamenilor de a-şi decora singuri diferite lucruri prin casă.

Stickerul sau vinilul inventat de francezi

 

Mai ţineţi minte abţibildurile? Mici obiecte cu rol de­corativ care erau lipite pe mobilă, faianţa din baie şi pe frigider? Moda lor a trecut, dar nu şi dorinţa oamenilor de a-şi decora singuri diferite lucruri prin casă. Acum există alte variante la desuetele abţibilduri, dar care se bazează pe acelaşi principiu: lipirea de o suprafaţă plană a unui model decorativ. Şi totuşi metodele noi sunt atât de inovative şi spectaculoase încât au făcut adevărate furori, o manie (stickmania) printre pasionaţii de design interior.

 

De provenienţă franceză

Firma franceză Domestic a avut curajul să investească într-o idee nonconformistă: autocolantele decorative. Rea­lizate dintr-un material plastic flexibil, denumit vinil, aceste obiecte promovate sub numele de “sticker” au o parte adezivă, care permite lipirea lor cu uşurinţă pe diferite suprafeţe, inclusiv pereţii vopsiţi cu produse lavabile. Suprafaţa lor mată şi tehnologia care permite realizarea celor mai neaşteptate forme ornamentale le-au garantat succesul în rândul cumpărătorilor.

Cu un singur “sticker” se poate schimba repede şi spectaculos imaginea unui colţ de cameră. Cu mai multe, se pot crea adevărate desene, care transformă spaţiul interior cu pereţi monotoni într-unul cu suprafeţe originale. Totul cu efort minim, deoarece nu sunt necesare sfaturile nici unui specialist sau cunoştinţe deosebite, ci numai îndemânare şi răbdare. Iar procesul de decorare se face într-un timp foarte scurt.

Partea adezivă a autocolantului, protejată cu o folie specială, aderă la orice suprafeţe plane de la pereţi, mobilă, faianţă până la uşi interioare şi ferestre. Modelele mai mici sunt realizate dintr-o singură bucată, dar cele mai multe conţin câteva bucăţi separate care se grupează pentru a forma, la final, ornamentul selectat. Tehnica de de­corare este foarte simplă: se îndepărtează folia de pe partea adezivă, se poziţionează bucata de autocolant în ansamblul zonei unde urmează a fi lipită, se presează bucata de model pe suprafaţă, se întinde bine prin apăsare pentru a nu permite formarea bulelor de aer şi gata.

 

Înlocuiesc tapetul

Pentru că aceste stickere au preţuri acceptabile (cele de la Domestic pornesc de la 30 de euro în sus, în funcţie de mărimea şi complexitatea modelului), ele pot înlocui tapetul. Manopera este mult mai uşoară, se face fără absolut nici un fel de murdărire, nu este necesar nici un fel de adeziv suplimentar, iar efectul decorativ este unul spectaculos.

Şi la noi pe piaţă se gă­sesc acum astfel de au­tocolante de­corative. Există o re­vistă româ­nească de amenajări in­terioare care a lansat prima sa colecţie de acest gen în vara anului 2007 şi care a deschis gustul românilor pentru sti­ckere şi a dat noi idei co­mercianţilor. Astfel că în hipermarketurile de amenajări interioare puteţi găsi diferite modele, mai ales sub formă florală, dar de mai mici dimen­siuni decât cele prezentate în imagini. Deci, ar fi nevoie de mai multe autocolante pentru crea­rea unui decor mai amplu. Cei care doresc să comade stickerele franţuzeşti produse de Domestic şi create de de­signeri nonconformişti pot accesa adresa de Internet www.domestic.fr

 

Ce poţi decora?

Am ales imagini sugestive de decorare a pereţilor, gândindu-ne la cei care stau cu chirie şi nu li se permite vopsirea acestora. Dar autocolantele pot foarte bine îmbrăca un mobilier, geamul neprietenos al unei ferestre, obiectele sa­nitare din baie şi chiar şi caloriferele. Sunt o alternativă şi pentru camera adolescenţilor, deoarece în loc de mult râvnitul graffiti, realizat cu vopsele pulverizate cu o toxicitate mare, se pot folosi autocolantele cu modele similare.

 

Cum se întreţin?

Materialul din care sunt făcute stickerele îşi păstrează aspectul iniţial foarte mult timp. Nu se decolorează sub acţiunea razelor solare şi nu menţine praful. Se curăţă uşor cu o cârpă moale, iar eventualele pete de băuturi, mâncare, orice în afara unor substanţe care să le atace iremediabil, se îndepărtează printr-o simplă ştergere. Partea şi mai bună este că ele pot fi dezlipite uşor, fără a lăsa urme (cu excepţia pereţilor care nu au fost bine finisaţi).

×