x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cameleonul Opel Corsa

Cameleonul Opel Corsa

de Dragos Stoica    |    25 Mar 2011   •   18:21
Cameleonul Opel Corsa

158299-003-a268217.jpgLa numai un an de la lansarea mondială, noul Opel Corsa a şi primit un facelift! Deşi practica în domeniu indică mai degrabă un termen de doi ani pentru restilizarea unui model, iată că designerii de la Russelheim n-au mai avut răbdare şi au venit în sfârşit cu modificările estetice, mai ales că schimbările realizate în 2010 au presupus numai lucruri de la interior, care au fost alese exclusiv după consultarea cu clienţii.

Disponibil în două variante de caroserie, cu trei şi cinci uşi, noul Opel Corsa a fost redefinit pe segment prin redesenarea liniilor, acum mai agresive şi orientate clar spre cucerirea publicului tânăr, dar mai ales prin introducerea unui motor 1.3 CDTI de 95 CP ecoFLEX. Modelul testat pe şoselele austriece din proximitatea Vienei a fost dotat cu acest propulsor, care a aruncat din start mănuşa prin consumul avansat de constructor în fişa tehnică: numai 3,5 l/100 km, în regim combinat! Corsa 2011 în această motorizare beneficiază în standard şi de sistem Start/Stop!

În test, rezultatele au fost mai mari cu aproximativ 28%, computerul de bord indicând după 100 de kilometri parcurşi în diferite ipostaze (autostradă, drum cu două benzi, serpentine, oraş) o valoare de 4,6 l. O menţiune obligatorie însă: maşina era aproape nouă, iar consumul său nu este definitivat în prima mie de kilometri, aşa că este de presupus că acesta poate scădea sensibil către o valoare de 4 l/100 km. Cifrele sunt oricum impresionante, mai ales dacă ne gândim că modelul despre care vorbim atinge o viteză maximă de 177 km/h şi o acceleraţie 0-100 km în 12,3 secunde. Performanţele oferite nu sunt uluitoare, de acord, dar luate în ansamblul unui asemenea consum punctează din plin.

Cu o transmisie manuală în cinci trepte, cei 95 CP şi cuplul de 190 Nm disponibil de la 1.750 rpm mişcă bine autoturismul. Cum inovaţiile făcute mai întâi pe noul Astra au fost aplicate şi pe şasiul, direcţia şi suspensiile lui Corsa, maşina se poate conduce destul de sportiv. Îi place mai ales pe drum virajat, unde stă bine pe curbe şi n-are tendinţe de supravirare. Depăşirile se fac în regulă, poate doar cu preţul vocii mai distincte a diesel-ului de sub capotă. La interior au impresionat sistemul infotainment multimedia Touch& Connect, cu touchscreen color de 5 inch care înglobează funcţiile de navigaţie şi Bluetooth. Există conexiuni iPod fli USB, un acoperifl panoramic, asistare la pornirea din rampă, volan încălzit, şapte boxe şi, important, faruri adaptive. Au apărut materiale plastice noi fli un bord texturat, care se simte şi arată mai bine decât la versiunea precedentă. Nivelul de echipare Enjoy este disponibil în două culori diferite, iar bordul fli panoul de instrumente oferă un efect în două nuanţe. Preţurile pentru noul Opel Corsa pleacă de la 9.470 de euro cu TVA, în versiunea Opel Corsa Essentia 5 ufli 1.0 l 65 CP, Family Pack. Pentru Corsa 1.3 CDTI 95 CP ecoFLEX, preţurile sunt cuprinse între 12.755 de euro şi 15.715 euro (TVA inclusă), în funcţie de echipare.

×
Subiecte în articol: auto&moto