x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ce-a fost la Construct Expo Ambient...

Ce-a fost la Construct Expo Ambient...

31 Mai 2007   •   00:00

Unul dintre episoadele reprezentative din seria expoziţiilor specializate in domeniul construcţiilor din ţara noastră, anume Construct Expo Ambient, s-a derulat pe parcursul săptămănii trecute (23-27 mai) in cadrul expoziţional oferit de Romexpo.

Unul dintre episoadele reprezentative din seria expoziţiilor specializate in domeniul construcţiilor din ţara noastră, anume Construct Expo Ambient, s-a derulat pe parcursul săptămănii trecute (23-27 mai) in cadrul expoziţional oferit de Romexpo.

In fiecare an, această manifestare are ca principal obiectiv punerea laolaltă a principalilor jucători de pe piaţa construcţiilor, segment care suscită din ce in ce mai mult atenţia specialiştilor şi a celor care urmăresc să-şi aranjeze locuinţa.

Făcănd o scurtă trecere in revistă, amintim doar căteva dintre cele mai bine reprezentate domenii la ediţia din acest an: termoizolarea, amenajări interioare, materiale de finisaj, acoperiri murale şi pardoseli, uşi şi ferestre, tămplărie şi vitraje, decoraţiuni, corpuri de iluminat etc. Iată care au fost apariţiile care au atras atenţia la ediţia din acest an, apariţii pe care le regăsiţi la acest moment in oferta magazinelor specializate.

Termoizolarea

Foarte mare importanţă a fost acordată termoizolării. Soluţiile destinate acestui scop au fost bine reprezentate in cadrul tărgului, astfel că această calitate se regăseşte la acest moment pe multe dintre prospectele materialelor sau sistemelor pentru amenajări. Şi nu este de mirare de vreme ce in viitorul apropiat (2010) expertizarea energetică a clădirilor va fi obligatorie, asta insemnănd că, pentru a vinde sau a inchiria o locuinţă, este nevoie de un certificat eliberat in urma unei asemenea expertize.

Ediţia Carbon lansată de Caparol a introdus pe piaţă produse de mare ajutor in ceea ce priveşte aspectul faţadei, rezistenţa la factorii de mediu şi durata de viaţă a sistemului termoizolant. Materialul de armare, tencuiala şi vopseaua au fost dezvoltate impreună, formănd astfel un sistem cu componente compatibile. Fibra de carbon, principalul constituent al produselor din această gamă, are ca merit deosebit pe acela că blochează fisurile prin intermediul legăturilor create in structură, garantănd astfel o rezistenţă sporită la solicitările mecanice extreme.

Pentru izolarea faţadelor a fost lansat şi sistemul Dalmatina, o inovaţie ce combină perlele albe cu cele grafitate, in acest fel imbinănd caracteristicile de termoizolare a plăcilor grafitate cu avantajele termodinamice ale plăcilor albe din polistiren.

Alte două sisteme profesionale de termo şi hidroizolaţie au fost lansate de Apla, anume: AplaWallTherm (pentru pereţi exteriori) şi AplaRoofTherm (pentru acoperişuri).

Soluţii pentru placare

Pentru placarea pereţilor şi a pardoselilor există la acest moment o mulţime de variante menite să satisfacă cam tot ceea ce ne interesează cănd vine vorba despre acest subiect.

Ne-au plăcut plăcile ceramice din colecţia Capitonne a Petracer’s Ceramics tocmai pentru că, mai degrabă decăt o soluţie de placare a pereţilor, ele reprezintă un concept cu caracter de noutate conferit de forma (rombică), dimensiunile şi modul de asamblare al plăcilor ceramice ieşit din tipare. Aspectul pereţilor placaţi astfel este acela al ţesăturilor matlasate, avănd o aparenţă tridimensională.

Faianţa bătută cu pietre Swarovski, care "şi-a făcut intrarea" la ediţia din anul trecut a tărgului, datorită efectului glamourous a reprezentat negreşit o atracţie pentru cei prezenţi.

Din catalogul lansat in cadrul tărgului de compania Delta Design, am aflat alte lucruri extrem de interesante referitoare la plăcile ceramice, cum ar fi de pildă faptul că se practică in zilele noastre montarea plăcilor ceramice avănd marginile rectificate, fără rosturi evidente. Acest lucru face ca aspectul final al pardoselii sau al peretelui să fie spectaculos şi, totodată, lărgeşte aria de folosire a plăcilor ceramice.

Spre exemplu, plăcile rectificate pot decora o suprafaţă importantă a unui perete din camera de zi, sufragerie, dormitor sau hol, zone unde prin tradiţie nu se găndea nimeni să folosească plăcile ceramice. Sunt ideale pentru pardoselile ce se doresc a fi foarte elegante, marginile rectificate conferind un aspect unitar, armonios.

Mozaic şi casete din sticlă

Mozaicul de toate tipurile, culorile şi texturile (sticlă, marmură, granit, ceramică) se pare că prinde din ce in ce mai tare! Nici nu este de mirare, pentru că, graţie flexibilităţii sale, acesta poate să contribuie la generarea unor amenajări spectaculoase.

Tot in acest ritm al spectaculosului se inscrie şi soluţia de placare din colecţia Bluestein-FashionGlass. O descriere simplistă a sistemului propus de compania Bluestein ar suna aşa: cutii din sticlă transparentă pline cu fragmente mărunţele tot din sticlă colorată. Acestea pot avea utilizări precum: placarea pardoselilor, a pereţilor despărţitori, placarea pereţilor, blaturile pentru bar sau cele pentru baie sau pot fi utilizate in scop decorativ.

×