x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Concept inedit pentru grădină

Concept inedit pentru grădină

21 Iun 2007   •   00:00

Totul intr-un singur loc, aşa s-ar putea traduce conceptul din imagine. Walden se numeşte şi este una dintre creaţiile recente şi deja cunoscute ale unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii germane contemporane de design, Nils Holgen Moormann. Walden este o structură care conţine tot ceea ce foloseşte petrecerii timpului in aer liber.

Creaţie a unui renumit designer german

Totul intr-un singur loc, aşa s-ar putea traduce conceptul din imagine. Walden se numeşte şi este una dintre creaţiile recente şi deja cunoscute ale unuia dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii germane contemporane de design, Nils Holgen Moormann. Walden este o structură care conţine tot ceea ce foloseşte petrecerii timpului in aer liber. Totul de la roaba pentru cărat pănă la scaune sau furtunul pentru udarea grădinii.

Cum focul de tabără nu are cum să lipsească dintr-o astfel de imprejurare - este obligatoriu chiar - , a fost prevăzut un loc şi pentru un cazan. Walden sau "Viaţa in pădure" este numele unei poveşti compuse la mijlocul secolului al XIX-lea de celebrul scriitor şi filozof american Henry David Thoreau. Conceptul de viaţă simplă descris aici a influenţat in mare măsură acest original proiect al designerului german de care cu siguranţă vom mai auzi.

×