x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dacia Duster: SUV-ul popular la preţ de criză

Dacia Duster: SUV-ul popular la preţ de criză

de Dragos Stoica    |    02 Mar 2010   •   00:00
Dacia Duster: SUV-ul popular la preţ de criză

Aşteptat de multă vreme de toţi românii, modelul 4x4 produs la Mioveni a fost dezvăluit în premieră mondială la cel mai important salon auto din Europa. Cea mai ieftină variantă pleacă de la 10.500 de euro pentru versiunea cu tracţiune doar pe puntea faţă, în timp ce modelul de top este dotat cu un motor diesel de 1,5 litri, 110 CP şi costă 15.600 de euro (TVA inclus)

După succesul de proporţii înregistrat cu gama Logan, asocierea dintre Dacia şi Renault-Nissan merge acum mai departe cu modelul Duster, primul SUV din istoria mărcii de la Mioveni.

Realizat pe o platformă modificată de Logan, care a primit mai multe inovaţii dinspre Nissan Qashqai, Duster a fost ieri dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva, lansarea sa internaţională fiind considerată unul dintre principalele auto evenimente ale zilei.

Cea mai ieftină versiune a lui Duster costă numai 10.500 de euro (TVA inclusă), cu menţiunea că vorbim despre modelul cu tracţiune doar pe puntea faţă şi care este dotat cu motorul de 1.6 litri 16 V şi 105 CP. Aceasta aduce în standard sistemul ABS cu EBV şi asistenţă la frânarea de urgenţă, care se regăseşte astfel pe toate versiunile Duster.

Pe benzină, românii îşi pot achiziţiona modelul cu tracţiune 4x4 începând de la suma de 12.300 euro (TVA inclusă), pentru aceeaşi motorizare. Cel mai ieftin Duster 4x4 dotat cu diesel sub capotă este 14.700 de euro în echiparea Ambiance, aici vorbind despre motorul de 1.5 litri şi 110 CP.

Modelul de top este Duster Laureate, care costă 15.600 de euro cu aceeaşi motorizare, venind în plus cu jante de oţel de 16 inch stilizate, materiale "Brun shiny" la nivelul consolei centrale şi a mânerelor de la portiere, centuri de siguranţă faţă cu pretensionare pirotehnică, computer de bord cu şanse funcţii, alertă visuală şi sonoră centură şofer, oglinzi retrovizuare exterioare reglabile electric, volan reglabil pe înalţime şi comenzi radio pe volan. Cel mai important, versiunea de top cu motorul 1,5 dCi 110 CP este singura unde se poate opta pentru sistemul de control al stabilităţii ASR - ESP, contra unei sume suplimentare de 250 de euro. Alte dotări de care poate beneficia Duster contra cost sunt jantele de aluminiu de 16 inch, vopsea metalizată, geamuri electrice spate, oglinzi exterioare cromate, bare longitudinale cromate, scut de protecţie faţă/spate cromat, praguri cromate, geamuri laterale şi lunetă cu tentă fumurie. De asemenea, pentru prima dată la Dacia, se poate opta pentru un pachet special, care presupune tapiţerie integrală din piele.

O altă premieră este faptul că Duster vine acum cu o transmisie manuală în şase trepte, folosită pentru majoritatea versiunilor de echipare care vor ieşi pe poarta uzinei din Mioveni. În prezent, cadenţa de fabricaţie este de 100 de unităţi pe zi, care vor fi trimise la toţi dealerii din ţară. Oficialii Dacia estimează însă că în curând producţia ar putea ajunge la 300 de unităţi zilnic.

"Duster este atrăgător şi mă încântă să văd din nou că acest parteneriat dintre Dacia şi Renault este un succes deplin. Să nu uităm că Dacia este cea mai mare firmă exportatoare din România, care a avut o cotă de piaţă excelentă anul trecut în Germania şi Franţa. Este un vector de imagine extrem de important pentru ţara noastră şi se poate spune că, în momentul de faţă, este motorul principal al industriei româneşti. La prima vedere, preţul lui Duster este mai mult decât atrăgător, iar eu unul vă mărturisesc că l-aş achiziţiona fără nici o ezitare", a declarat fost premier Călin Popescu Tăriceanu, prezent la salonul auto.
"Preţul lui Dacia Duster este imbatabil! N-o spun din subiectivism, ci pur şi simplu nu există o altă maşină pe acelaşi segment care să poată oferi un asemenea raport calitate-preţ", Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia.


Băsescu, pe lista de aşteptare
Duster are câteva mii de clienţi pe lista de aşteptare, a declarat directorul comercial al constructorului, Fabrice Cambolive, maşina urmând a fi inclusă în programul naţional de înnoire a parcului auto. "Publicul ţintă pentru Duster este reprezentat de firme în proporţie de 50%. De asemenea, maşina se adresează românilor dedicaţi mărcii, care caută o maşină cu un upgrade de facilităţi", a spus directorul comercial al constructorului, Fabrice Cambolive. Primul client care va beneficia de SUV-ul Dacia Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie când va începe comercializarea pe piaţa internă. Cea de-a doua piaţă unde Dacia intenţionează să aducă repede maşina la comercializare este zona franco-germană, aceeaşi unde gama Logan/Sandero a înregistrat un succes neaşteptat.


PREŢURI DACIA DUSTER
Dacia Duster 1.6 16 V 105 CP 4x2: 10.500 euro
Dacia Duster 1.6 16 V 105 CP 4x4: 12.300 euro
Dacia Duster 1.5 dCi 85 CP 4x2: 12.150 euro
Dacia Duster 1.5 dCi 110 CP 4x2: 12.900 euro
Dacia Duster 1.5 dCi 110 CP 4x4: 14.700 euro
· Preţurile conţin TVA





De la Geneva, a transmis Dragoş Stoica

×
Subiecte în articol: auto