x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dakar 2011/Etapa 10: Gyenes pe locul 14 - cea mai bună clasare românească din istorie!

Dakar 2011/Etapa 10: Gyenes pe locul 14 - cea mai bună clasare românească din istorie!

13 Ian 2011   •   08:53
Dakar 2011/Etapa 10: Gyenes pe locul 14 - cea mai bună clasare românească din istorie!

Emanuel Gyenes a ocupat locul 14 în etapa a zecea a Raliului Dakar 2011 la clasa moto, disputată, miercuri, între localităţile Copiapo (Chile) şi Chilecito (Argentina), pe o distanţă de 862 de kilometri (176 de specială), informează site-ul oficial al competiţiei.

Aceasta este cea mai bună clasare în istoria participărilor româneşti la cel mai dur rally-raid din lume.

Raiderul sătmărean de la echipa Vectra Racing a fost cronometrat în etapa care a marcat revenirea în Argentina cu timpul de 3 ore, 44 de minute şi trei de secunde, terminând cursa la 37 de minute şi 28 de secunde în urma câştigîtorului, spaniolul Marc Coma (KTM). Celălalt pilot român, Marcel Butuza, a ocupat locul 70, la trei ore, şase minute şi 12 secunde de învingător. La general, Gyenes amai urcat două poziţii, ocupând acum locul 19.

Pe locul 2 la clasa moto s-a clasat francezul Cyril Despres (KTM), iar al treilea a sosit portughezul Ruben Faria (Portugalia). În clasamentul general conduce Coma cu un timp total de 38:39:31, urmat la 18:10 de Cyril Despres (Franţa/KTM) şi la 45:16 de chilianul Francisco Lopez Contardo (Aprilia).

La clasa auto s-a impus sud-africanul Giniel de Villiers (Volkswagen), care i-a devansat cu 4:23 polonezul Krzysztof Holowczyc (BMW) şi cu 5:38 pe francezul Stéphane Peterhansel (BMW). Spaniolul Carlos Sainz (Volkswagen) a ocupat doar locul 5, în timp ce liderul clasamentului general, Nasser Al-Attiyah (Qatar/Volkswagen) a încheiat al patrulea. La "general" conduce Al-Attiyah cu timpul de 33:58:34, urmat la 12:37 de Sainz, al treilea fiind de Villiers, la 46:57.

×