x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul DRIVE TEST: METAMORFOZĂ ÎN STIL CEH/A crescut Octavia!

DRIVE TEST: METAMORFOZĂ ÎN STIL CEH/A crescut Octavia!

de Dragos Stoica    |    11 Ian 2009   •   00:00

Cel mai bine vândut model Skoda din ultimii ani a primit un facelift la finele lui 2008, prin care constructorul speră să se menţină în poziţiile de top.



MODERNĂ. Cu faruri redesenate şi grilă frontală nouă, Octavia se ridică stilistic la nivelul anului 2009

La patru ani de la ultima restilizare, Skoda Octavia a primit în 2008 o nouă înfăţişare. Te uiţi la ea şi vezi că este aceeaşi maşină şi totuşi alta, ceea ce constituie adevărata realizare a constructorului de la Mlada Boleslav.

LIPICI. Păstrând totodată liniile predecesorului model, dar duduind de îmbunătăţiri atât la exterior, cât şi la interior, Octavia se anunţă în continuare un jucător important pe piaţa auto. Este o maşină care atrage priviri, mai ales că Octavia a avut mereu lipici la români. Privit de afară, noul model se remarcă imediat prin modificările aduse caroseriei: grila frontală cu 19 nervuri verticale este înconjurată de un cadru cromat cu design nou, iar noua bară de protecţie faţă are un aer mult mai dinamic. Totodată, farurile au fost mărite, acestea putând fi acum, opţional, adaptate, cu xenon. Pentru prima dată la Skoda, acestea sunt prevăzute cu funcţiile Daylight şi Cornerring, pentru ca stopurile să se menţină în tradiţionala formă C. Modelul testat a fost echipat cu ultima noutate tehnică de sub capota Octaviei, respectiv un motor 1.4 TSI, care dezvoltă o putere de 122 CP şi atinge cuplul maxim de 200 Nm între 1.500 şi 4.000 rpm. În acelaşi timp, motorul s-a dovedit foarte economic, cu un consum combinat de 6,5 litri la 100 km. Transmisia este manuală, în 6 trepte, dar din februarie puteţi opta şi pentru o cutie de viteze automată DSG, cu 7 rapoarte.


Avalanşă de tehnologie

Maturizarea Octaviei este vizibilă puternic şi la interior. În consola centrală au fost încorporate noi sisteme de navigaţie şi audio, ambele beneficiind de funcţiile unui touchscreen. La sistemul de divertisment pot fi conectate dispozitive media externe, cum ar fi MP3 playere, iPOD-uri sau stickuri USB, prin intermediul elementului MDI (media device interface). Informaţia conţinută pe aceste dispozitive este afişată clar pe ecranul sistemului, asigurând un mod simplu de operare. Materialele folosite sunt de bună calitate, peste ceea ce folosesc mărcile concurente pe acelaşi segment. Designul scaunelor a fost modificat, dar nici înainte pasagerii unei Skoda Octavia nu s-au putut plânge de lipsa spaţiului. Cât priveşte preţul de pornire pentru Skoda Octavia, varianta de echipare Clasic, acesta este de 13.737 euro (TVA inclus).

×
Subiecte în articol: auto