x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

15 Oct 2008   •   00:00

Pentru vârsta a treia. Jurnalul de bucătărie, prin editorul său, Simona Lazăr, se implică şi în activităţi de sprijinire a persoanelor de vârsta a treia. Astfel, la Clubul HILD, în faţa unui auditoriu format din doamne şi domni peste 65 de ani, colega noastră a susţinut o conferinţă având ca temă "caietul de reţete", ca punte de legătură între generaţii.



Pentru vârsta a treia. Jurnalul de bucătărie, prin editorul său, Simona Lazăr, se implică şi în activităţi de sprijinire a persoanelor de vârsta a treia. Astfel, la Clubul HILD, în faţa unui auditoriu format din doamne şi domni peste 65 de ani, colega noastră a susţinut o conferinţă având ca temă "caietul de reţete", ca punte de legătură între generaţii. S-a vorbit despre reţetele de familie, despre întâmplări şi evenimente emoţionale, devenite, în timp, o veritabilă zestre de lăsat celor care vin după noi. S-a vorbit despre schimbul de reţete şi s-a făcut, la propriu, schimb de reţete. Au fost evocate contextele în care cititoarele Jurnalului de bucătărie au intrat în contact cu redactorii noştri, dăruindu-şi caietele de reţete pentru a fi publicate în paginile revistei. Întâlnirea s-a încheiat cu o degustare, discuţiile continuând din plenul manifestării în dialoguri particulare. (M. B.)

în ţară

22-24 octombrie. Miss Plopeni 2008. Plopeni, judeţul Prahova. La cea de-a VI-a ediţie a evenimentului se va organiza şi un târg de produse tradiţionale.

23-26 octombrie. Târgul Internaţional de Turism al României. Bucureşti. La Romexpo îşi dau întâlnire toate companiile din domeniul turistic.

17-19 octombrie. Travel Târgu Mureş. La Teatrul Naţional din Târgu Mureş va avea loc prima ediţie a târgului de turism. Se vor afla ultimele tendinţe de a petrece vacanţa. (C.D.)

în lume

16-18 octombrie. Vinuri pentru Asia 2008. Singapore. Unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Asia se adresează producătorilor şi comercianţilor de vinuri.

17-19 octombrie. Expoziţie de produse naturale şi organice. Cape Town, Africa de Sud. Protecţia mediului, sănătatea şi siguranţa sunt cele trei deziderate ale expoziţiei.

17-19 octombrie. Food Expo 2008. Dar Es Salaam, Tanzania. Peste 25 de ţări de pe continentul african expun produse alimentare şi echipamente pentru industria hotelieră. (S.C.)

×
Subiecte în articol: agenda