x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

19 Noi 2009   •   00:00

Kimchi e Cultura! La 23 octombrie a avut loc ce-a de-a 16-a ediţie a Festivalului Kimchi, organizat pe Gwangju World Cup Stadium, sub sloganul "Kimchi e cultura!". Kimchi este un preparat tradiţional, murătura picantă a Coreei, o delicatesă apreciată pe plan internaţional. Preşedintele festivalului a declarat: "Susţinem că kimchi nu este numai un aliment, ci şi un element cultural".



S-au organizat expoziţii cu diferite tipuri de kimchi. Lee Ae, preşedintele Institutului Alimentaţiei Tradiţionale din Coreea de Nord a specificat: " Kimchi sud-coreean este cunoscut pentru gustul său sărat şi picant. Kimchi nord-coreean are un gust mai proaspăt, deoarece nu se foloseşte peşte sărat". La festival s-a realizat cel mai mare kimchi, de două tone, în prepararea căruia s-au implicat nu numai coreenii, dar şi turiştii. (C.D.)

ÎN ŢARĂ

28 octombrie-27 noiembrie. Mărturii de Artă şi Cultură Ortodoxă. Bucureşti. Muzeul Satului găzduieşte o inedită expoziţe de artă care are ca temă mânăstiri reprezentative ale Arhiepiscopiei Iaşiului- Văratic, Bistriţa, Secu, Pângăraţi şi Vorona.

20-22 noiembrie. 15 ani de turism rural în România. Oradea. Meşterii populari îşi vor expune lucrările, iar reprezentanţii pensiunilor ANTREC îi vor ademeni pe cei prezenţi să le treacă pragul.

ÎN LUME

19-21 noiembrie. Agri Expo. Cochin, India. Cele mai bune produse indiene vor fi expuse la acest târg, unul dintre cele mai importante din Asia.

20-24 noiembrie. Asia Pacific Food Expo. Singapore. Centrul gastronomic al lumii se va muta pentru câteva zile la Singapore, unde cele mai rafinate preparate asiatice vor putea fi gustate de cei prezenţi.

22-28 noiembrie. Săptămâna Curry. Marea Britanie. Pe tot teritoriul Marii Britanii vor fi organizate expoziţii culinare, dar şi de artă, toate fondurile obţinute urmând a fi donate săracilor din întreaga lume.

25-27 noiembrie. Ceai şi Cafea. Tashkent, Uzbekistan. Cea de-a patra ediţie se adresează specialiştilor din domeniul hotelier, dar şi restaurante. (S.C.)

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda