x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Flori enorme si fructe comestibile

Flori enorme si fructe comestibile

18 Ian 2007   •   00:00
MEREU VERDE
Credeati ca stiti totul in materie de cactusi tropicali? Iata o surpriza cu flori alb-galbui-verzui de 30 cm diametru care are si fructe comestibile. La maturitate se poate intinde pe cativa metri, infloreste noaptea si este parfumata

Lumea cactusilor este foarte vasta si cuprinde multe plante neobisnuite, cu flori interesante si, in unele cazuri, cu fructe comestibile. Dar chiar si asa, cactusii tropicali sunt cei mai spectaculosi. In ciuda faptului ca la maturitate ajung la dimensiuni apreciabile, cactusii tropicali se adapteaza foarte bine la mediul din casele noastre, mai ales daca vara sunt tinuti afara. Hylocereusul are mai multe particularitati ce il transforma intr-o adevarata curiozitate a naturii: floarea sa poate ajunge pana la 30 cm in diametru si se deschide numai noaptea, imprastiind un parfum atragator. Chiar daca enorma floare ramane deschisa numai cateva ore, daca este polenizata la timp, va produce dupa cateva luni un fruct de aproximativ 600 g ce contine pulpa bogata in minerale si seminte avand capacitate germinativa scazuta.

PENTRU PASIONATI

La noi in tara este destul de raspandit un alt cactus tropical cu floare de 15-17 cm diametru si mai multe randuri de petale rosii, care popular este denumit Craciunita mare. Asadar, ingrijirile acordate Hylocereusului sunt similare. Daca ati intrat in posesia unui fruct, e bine sa scoateti semintele cat mai repede si sa le plantati, dar sa stiti ca nu va fi chiar simplu sa obtineti in acest fel o planta.

Recomandate sunt inmultirea prin lastari si plantarea cactusului in ghivece suspendate amplasate la semiumbra. Necesarul de apa este destul de mic, asa ca nu abuzati cu udarile, iar pentru substrat folositi amestecuri cu nisip. Daca doriti sa-i stimulati cresterea pentru a ajunge mai repede la momentul infloririi, puteti sa aplicati ingrasaminte, chiar daca planta prefera un sol sarac.

Administrati ingrasamintele mai mult prin pulverizare si mai putin la radacina. Prea multa umiditate poate duce la putrezirea radacinilor, care si asa nu formeaza un colet prea mare. Pentru a obtine acel fruct deosebit va trebui ca floarea sa fie polenizata de... molii. Chiar daca albinele sunt atrase de floare, rezultatul este necorespunzator.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul