x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Forţe proaspete pentru Mazda3

Forţe proaspete pentru Mazda3

de Dragos Stoica    |    03 Dec 2010   •   12:17
Forţe proaspete pentru Mazda3

140824-mazda3-2010-5hb-still-09.jpgAflată pe piaţă încă de anul trecut, cea de-a doua generaţie Mazda3 continuă să surprindă. De data aceasta, noutatea principală cu care vine compacta niponă o constituie un motor diesel inovator, care oferă putere şi cuplu maxim mai mari, dar disponibile de la turaţii mai joase. Propulsorul are o capacitate de 1.6 litri, producând o „herghelie” maximă de 116 CP şi 270 Nm, iar tehnologia pe care o propune este o turbină cu geometrie variabilă, în condiţiile unui nou sistem de injecţie. Vorbind mai puţin tehnic, modificările aduse motorizării 1.6 MZ-CD înseamnă putere crescută cu 6 CP faţă de generaţia anterioară, în timp ce cuplul a sărit şi mai semnificativ, cu 30 Nm. În pofida performanţelor dinamice superioare, consumul a scăzut, iar emisiile de noxe sunt acum conforme cu normele Euro5. Concret, constructorul avansează în fişa tehnică o economie care poate ajunge până la 4,4 litri/100 km parcurşi în regim mixt de exploatare. În test, diminuarea consumului nu a fost atât de spectaculoasă ca şi cea dată de cifrele oficiale, dar tot a impresionat.

Cu o transmisie în şase trepte exactă şi ideal etajată, Mazda3 CD 116 a punctat din plin la proba practică. Este o maşină care se conduce cu plăcere, o maşină corectă, care nu încearcă să te păcălească în vreun fel. Cutia de viteze menţionată anterior o recomandă de această dată mai mult pentru croaziere, nu numai pentru folosirea majoritară în interiorul oraşelor.

Ca orice diesel, motorul este ceva mai sonor, dar nu deranjează. De fapt, chiar dacă nu se poate compara cu şuieratul plăcut al unei turbine de pe un „benzinar”, 1.6 are un ton adecvat cu performanţele de care este capabil. Mişcă maşina de la 0 la 100 km/h în 11 secunde, iar viteza maximă avansată de constructor este de 186 km/h. Fără să fi fost menite să te dea pe spate, vorbim despre nişte valori bune, pe care este evident că Mazda le-a ales, deoarece a orientat modelul spre reducerea consumului. Ţinuta de drum a fost în aceeaşi notă. Ca orice compactă, Mazda3 CD 116 este puţin rigidă, ceea ce, în condiţiile adoptării unui stil de condus puţin mai sportiv, devine o calitate. Stă bine în curbe, nu are tendinţe de ruliu aproape deloc, iar avalanşa de sisteme active de siguranţă este notabilă. Există DSC (control al stabilităţii), TCS (control al tracţiunii), ABS şi asistenţă la frânare, maşina putând fi dotată opţional cu faruri adaptive, bi-xenon şi sistem de monitorizare a vehiculelor aflate în spate. Dotările pasive presupun din standard două airbaguri frontale, două laterale şi cortină.

La exterior, schimbările există, dar nu sunt izbitoare, ci vorbim mai degrabă despre mici artificii făcute cu scopul de a accentua caracterul mai sportiv al maşinii. Aici intră noua grilă frontală, cu linii pu­ternic tuşate, care se prelungesc apoi pe spoilere şi pe lateralele autovehiculului, precum şi jantele de 17 inch. Pozele vorbesc însă mai bine, în funcţie de gustul fiecăruia. Confortul de la interior este dat de funcţii precum navigaţie, Bluetooth, mufă auxiliară pentru MP3, aer condiţionat, comenzi pe volan, cruise-control, cu menţiunea obligatorie că toate acestea vin din standard. În funcţie de echipare, mai pot apărea diferite gadgeturi, cum ar fi sistemul de avertizare la schimbarea benzilor. Preţurile pentru Mazda3 CD 116 pornesc de la 16.590 de euro şi ajung până la 20.890 de euro (TVA inclusă), în aceste cifre fiind conţinută şi o reducere de 2.000 de euro.

×
Subiecte în articol: auto