x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Începe Olimpiada

Începe Olimpiada

de Ionut Paduraru    |    12 Feb 2010   •   00:00
Începe Olimpiada

În această săptămână vor debuta întrecerile ediţiei cu numărul 21 a Jocurilor Olimpice de iarnă, găzduite de oraşul canadian Vancouver. România va fi reprezentată de 28 de sportivi, iar portdrapelul delegaţiei noastre pentru festivitatea de deschidere din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost aleasă biatlonista Eva Tofalvi (foto).

De altfel, Tofalvi este singura sportivă din lotul tricolor cu şanse la o medalie sau la o clasare pe un loc fruntaş. Până acum, în istoria participărilor sale la JO de iarnă, România a obţinut o singură medalie, în 1968, la Grenoble, bronz în proba de bob două persoane, prin echipajul Ion Panţuru - Nicolae Neagoe. Cele mai importante momente ale Olimpiadei de la Vancouver, începând cu ceremonia de deschidere, vor fi transmise în direct de TVR şi Eurosport.

JO 2010
SÂMBĂTĂ 4:00 (TVR 1, Eurosport) Ceremonia de deschidere; 19:35
(TVR 2, Eurosport) Sărituri cu schiurile (finala); 21:45 (TVR 1, Eurosport) Schi alpin (coborâre, masculin); 23:00 (TVR 2, Eurosport) Biatlon (feminin, sprint 7,5 km)
DUMINICĂ 21:15 (TVR 1, Eurosport) Biatlon (masculin, sprint 10 km); 20:00 (TVR 2, Eurosport) Schi alpin (feminin, supercombinată, coborâre); 23:00 (TVR 1, Eurosport) Schi alpin (feminin, supercombinată, slalom); 23:15 (TVR 2) Combinata nordică (individual)
LUNI 2:35 (TVR 1, Eurosport) Patinaj artistic (perechi, program scurt); 23:00 (TVR 1, Eurosport) Schi fond (masculin, 15 km)
MARŢI 1:30 (TVR 2) Patinaj viteză (masculin, 500 m); 3:00 (TVR 1) Patinaj artistic (perechi, program liber); 3:00 (TVR 2) Sanie (feminin) 20:30 (TVR 2) Biatlon (feminin, pursuit 10 km); 22:05 (TVR 2) Hochei: SUA - Elveţia
MIERCURI 1:20 (TVR 2) Sanie (feminin); 2:00 (TVR 2) Hochei: Canada - Norvegia; 3:45 (TVR 1, Eurosport) Patinaj artistic (masculin, program scurt); 7:05 (TVR 1, Eurosport) Hochei: Rusia - Letonia; 21:00 (TVR 2, Eurosport) Schi alpin (feminin, coborâre); 23:00 (TVR 2, Eurosport) Schi fond (sprint 1,5 km)
JOI 7:05 (TVR 1, Eurosport) Hochei: Cehia - Slovacia; 21:10 (TVR 1) Biatlon (feminin, individual 15 km); 22:05 (TVR 1) Hochei: SUA - Norvegia; 23:00 (TVR 2, Eurosport) Biatlon (masculin, individual 20 km)

 

Extrafotbal
VINERI 16:00 (TVR 2) Polo - Superliga: Steaua - CSM Oradea; 17:30 (TVR 2) Baschet masculin - Divizia A: CSU Sibiu - Dinamo
SÂMBĂTĂ 15:00 (TVR 3) Baschet masculin - Divizia A: CSM Oradea - Gaz Metan Mediaş; 17:15 (Sport.ro) Handbal feminin - Liga Campionilor: Viborg - Hypo; 18:30 (Sport 1) Rugby - Turneul celor şase naţiuni: Franţa - Irlanda; 19:00 (Sport.ro) Handbal masculin - Cupa Cupelor: Steaua MFA - HC Portovik Iujnîi
DUMINICĂ 15:00 (Sport 1) Tenis - Turneul ATP de la Rotterdam; 15:00 (TVR 3) Baschet - Divizia A: Steaua Turabo - Mureş Tg. Mureş; 17:30 (Sport.ro) Handbal masculin - Liga Campionilor: Kiel - Barcelona; 19:30 (Sport.ro) Handbal feminin - Liga Campionilor: Oltchim - Dinamo Volgograd

×
Subiecte în articol: sport