x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

26 Apr 2006   •   00:00
PRODUSE DE SLABIT. Brazilia ocupa primul loc in lume in ceea ce priveste folosirea produselor pentru slabit, avizate si neavizate de Ministerul Sanatatii. Un studiu efectuat la Sao Paolo a aratat ca in ultimii cinci ani, numarul femeilor care apeleaza la asemenea produse s-a dublat. Ceea ce este mai grav este ca fetele apeleaza inca de la 12 ani la produsele pentru slabit. Cele mai afectate de acest fenomen sunt manechinele. Din acest motiv, autoritatile au decis ca acestea sa paseasca pe podiumul de prezentare numai dupa ce vor primi avizul unui medic, al unui nutritionist si al unui psiholog.

CLONARE. Camera Reprezentantilor din Parlamentul australian a adoptat o lege care permite clonarea terapeutica a embrionilor umani. Cercetatorii vor putea sa cloneze embrioni numai in scopuri stiintifice. Legea spune ca este interzisa implantarea in uter a acestor embrioni, iar dezvoltarea lor trebuie intrerupta in a 14-a zi. PROSPECTE. 46,3% dintre pacienti nu inteleg prospectele medicamentelor. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Universitatea Louisiana (SUA). Acestia au facut un studiu in care le-au cerut subiectilor sa citeasca prospectele a cinci medicamente, apoi i-au intrebat cum se administreaza acestea. Autorii studiului ii sfatuiesc pe producatori sa dea indicatii mai concrete in prospecte: "Luati medicamentul la 8 dimineata si la 8 seara", in loc de "Luati medicamentul o data la 12 ore".

ANTITUSIVE. Pediatrii americani vor sa limiteze comercializarea antitusivelor. Medicii sunt ingrijorati de cresterea numarului complicatiilor aparute ca urmare a administrarii abuzive a antitusivelor care contin substante opioide (substante incadrate in categoria narcoticelor). Printre efectele secundare ale acestor substante se numara cresterea ritmului cardiac, cresterea tensiunii arteriale, slabiciune musculara, psihoze.

CANCER DE PIELE. Expunerea excesiva la soare ucide 10.000 de europeni pe an. Incepand din anii ’50, tarile Uniunii Europene cunosc o crestere semnificativa a incidentei si mortalitatii prin melanom, cel mai frecvent cancer de piele. Dar cel mai mare tribut il platesc tarile nordice, in special Norvegia si Finlanda. Statisticile mai arata ca acest cancer este mai frecvent la femei decat la barbati, melanomul situandu-se pe locul 9 in cadrul cancerelor feminine si pe 13 al celor masculine.

DIABET. Diabetul de tip 2, care apare de obicei la varsta adulta asociat cu obezitatea si bolile cardiovasculare, afecteaza din ce in ce mai multi copii in tarile dezvoltate. Un fenomen ingrijorator, deseori intalnit in randul adolescentilor obezi avand antecedente familiale de diabet de tip 2, arata publicatia franceza Prescrire. In Statele Unite, incidenta diabetului de tip 2 la copii si tineri a crescut de 10 ori intre 1982 si 1994. Aceeasi tendinta s-a inregistrat si in Japonia intre 1976 si 1997.

Site-uri

  • www.centrupsihologie.ro – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
  • www.psihologie.net – Asociatia Psihologilor din Romania
  • www.psih.uaic.ro – Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
  • www.armonianaturii.ro – informatii despre plante medicinale, terapii naturiste
  • www.gastroenterologia.ro – informatii, sfaturi, consultatii online, tratamente, regimuri recomandate in bolile digestive
  • Dictionar

  • LIPOPROTEINA – Substanta formata prin asocierea de proteine si de lipide (colesterol, trigliceride). Lipoproteinele asigura transportul lipidelor in sange.
  • MICRODONTIE – Prezenta a unor dinti anormal de mici. Microdontia este o anomalie ereditara care poate sa nu afecteze decat un singur dinte.
  • NEONATOLOGIE – Specialitate medicala care are drept obiect studiul fatului si al nou-nascutului inainte, in timpul si dupa nastere, pana in a 28-a zi de viata.
  • SPASM – Contractie involuntara, neritmica a unui muschi izolat sau a unui grup muscular.
  • Sursa: Dictionar de medicina Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998
  • ×
    Subiecte în articol: info