x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Jaguar XJ, disponibil şi în România

Jaguar XJ, disponibil şi în România

18 Iun 2010   •   00:00
Jaguar XJ, disponibil şi  în România

Importatorul Jaguar a lansat pe piaţa locală noul model XJ, care poate fi achiziţionat, în funcţie de variante şi dotări, la preţuri care pornesc de la 65.000 de euro fără TVA.



Jaguar XJ este echipat cu trei variante de motorizări, având un consum de 5,9 litri la suta de kilometri şi emisii de dioxid de carbon de 184 grame la kilometru. Noul model este disponibil în două variante de ampatament - standard şi lung.

Vehicolul constructorului britanic este mai uşor cu peste 150 de kilograme faţă de alte modele din clasa sa datorită caroseriei din aluminiu inspirată de tehnologia aerospaţială, ceea ce permite noului XJ să-şi minimizeze emisiile de carbon.


×
Subiecte în articol: auto