x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Laude si "cartonase galbene"

Laude si "cartonase galbene"

de Maria Toader    |    26 Oct 2005   •   00:00
Laude si "cartonase galbene"

Primul Raport de monitorizare al Comisiei Europene este si cel mai bun barometru al pasilor facuti de Romania in eforturile necesare aderarii la 1 ianuarie 2007.

Cu 14 luni inainte de data stabilita pentru aderarea Romaniei si Bulgariei, Bruxelles avertizeaza ca "zarurile nu sunt inca aruncate". In Raportul de monitorizare realizat pentru anul 2005, Executivul european a tinut sa remarce progresele, dar si lipsurile pe care atat noi, cat si vecinii nostri bulgari le avem in comparatie cu standardele impuse de Uniune. Chiar daca oficialii europeni au constatat in Raport ca ambele tari au probleme in mai multe domenii, tonul folosit pentru fiecare in parte a fost diferit. Tandemul Romania-Bulgaria s-a rupt, si nu din punct de vedere formal, ci din declaratiile politicienilor europeni. Bulgariei i s-a cerut o "mai mare ambitie" in parcurgerea cerintelor de aderare, mai ales cand vine vorba de lupta impotriva inaltei coruptii si de reformele economice. In schimb, Romania nu a fost mustrata, ca altadata, tonul folosit fiind mai degraba unul de incredere si de acordare a sprijinului european. Comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, a declarat, de altfel, ca 1 ianurie 2007 este o posibila data de aderare a ambelor state, cu conditia ca atat autoritatile de la Bucuresti, cat si cele de la Sofia sa depuna in continuare eforturi sustinute pentru a evita astfel activarea clauzei de salvgardare.

REACTII. Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, s-a declarat, la randul sau, convins ca Romania poate sa rezolve toate problemele, astfel incat sa fie gata de aderare la 1 ianuarie 2007. El a tinut insa sa avertizeze ca unele dintre problemele semnalate in document pot avea un rol direct in decizia de amanare a aderarii cu un an, insistand asupra celor legate de managementul frontierelor sau de coruptie. Si sefii diplomatiilor romana si bulgara, Mihai Razvan Ungureanu si Ivailo Kalfin, s-au declarat increzatori in sansele tarilor lor de a deveni membre ale Uniunii Europene in 2007. Seful Externelor de la Bucuresti a declarat, la Sofia, ca obiectivul comun este ca aprecierea pozitiva din luna aprilie a anului viitor sa consfinteasca integrarea efectiva la 1 ianuarie 2007.

PLUSURI
Conform Raportului de monitorizare pe anul 2005 realizat de Executivul de la Bruxelles, autoritatile de la Bucuresti au facut o serie de progrese, dar mai au mult de lucru pentru a indeplini in totalitate standardele comunitare. Astfel, Comisia Europeana a remarcat ca Romania se afla pe drumul cel bun in ceea ce priveste atat reforma sistemului juridic, situatia macroeconomica, libera circulatie a persoanelor, capitolul concurenta, cat si in sectorul circulatiei serviciilor, a capitalului si in cel energetic.
MINUSURI
Pregatirile Romaniei in vederea aderarii in 2007 nu sunt nici pe departe terminate. Dincolo de punctele forte, oficialii europeni remarca in textul raportului si o serie intreaga de carente care vor trebui cat mai curand eliminate pentru a se evita activarea clauzei de salvgardare in aprilie 2006. Romania are inca probleme la capitolele care privesc administratia, libera circulatie a bunurilor, dreptul societatilor comerciale, agricultura, sistemul de impozitare, politica sociala, protectia mediului, justitia si afacerile interne.

Raport fara contestatii


Premierul Calin Popescu Tariceanu a aratat ca Raportul face o radiografie obiectiva a situatiei Romaniei, iar aderarea la 1 ianuarie 2007 este "mai mult decat o data certa". Premierul a anuntat ca actiunea guvernului se va concentra pe domeniile vizate de clauza de salvgardare si ca, pe de alta parte, va monitoriza imbunatatirea capacitatii de absorbtie a fondurilor UE.

Raportul este unul exigent si obiectiv in acelasi timp, a punctat si presedintele Traian Basescu, insistand din nou asupra costurilor pe care le va suporta populatia. Basescu a aratat ca va continua sa vegheze ca in jurul Guvernului sa nu se instaleze grupuri de interese, opinand in acelasi timp ca actualul cabinet este "cel mai performant din ’90 pana acum". Si presedintele, si premierul au facut un apel catre judecatori si procurori sa manifeste toleranta zero pentru coruptie pentru ca au un cuvant decisiv asupra integrarii Romaniei.

UDMR. Steagurile galbene, de avertizare, aratate de oficialii europeni se pot transforma in steaguri rosii, a avertizat liderul UDMR, Marko Bela, apreciind ca Guvernul trebuie sa adopte actiuni mai ferme, iar Parlamentul trebuie sa accelereze ritmul de dezbatere a legilor.

PC. Liderul PC, Dan Voiculescu, a apreciat ca raportul CE este bun, dar a subliniat ca asteapta ca toti factorii de decizie sa trateze foarte serios problemele in perioada premergatoare Raportului de anul viitor. El a aratat ca stabilitatea politica pe care au dorit sa o asigure conservatorii "isi arata intr-un fel roadele" in Raportul de tara.

PD. Emil Boc considera ca Raportul demonstreaza ca Romania a facut progrese de substanta intr-un timp foarte scurt. PRM. Extrem de dur, dar corect si realist, a calificat si Corneliu Vadim Tudor Raportul CE. Potrivit acestuia, Raportul de tara din 2006 va fi "catastrofal", daca actuala putere nu va fi schimbata prin alegeri anticipate.

PSD. Mircea Geoana arata si el ca riscul de amanare a integrarii va continua sa atarne asupra Romaniei. El constata o inasprire a tonului fata de Romania si se declara preocupat de faptul ca au fost introduse instrumente de control suplimentare fata de Raportul de anul trecut.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul romania raportul