x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Magia sunetelor

Magia sunetelor

de Luminita Ciobanu    |    14 Iun 2009   •   00:00
Magia sunetelor

Ovidiu Lipan Ţăndărică pregăteşte un concert extraordinar pentru cunoscători, pentru cei care se hotărăsc să vină la o întâlnire specială cu muzica bună şi cu spectacolul de calitate.

Într-o mare formă, degajând o energie debordantă, acesta este într-o definiţie cât se poate de simplă Ovidiu Lipan Ţăndărică. După o perioadă fructuoasă petrecută în Spania alături de formaţia "Phoenix", Ovidiu a revenit în România unde va susţine un concert extraordinar, pentru toţi cei care îl îndrăgesc, pentru cei care ştiu să pătrundă în lumea magică, a muzicii, a efectelor sonore.

"Am avut concert cu Phoenix, am fost în Spania. Am stat împreună, deşi de obicei nu facem acest lucru, iar Phoenix-ul a fost un nucleu ca pe vremuri, cand lucram la «Cantafabule», cu spirit creativ. Pentru mine a fost o perioadă deosebită, de încărcare", ne destăinuie Ovidiu Lipan Ţăndărică.

MAGIE
La întoarcerea în ţară, artistul a decis organizarea unui grandios spectacol din care să nu lipsească Stelu Enache, Fanfara 10 Prăjini, Corneliu Stroe, Mircea Kazanakis - bouzuki (Grecia), Cristi Bola - armonică (Macedonia) şi Grupul Balcano. Zis şi făcut. Evenimentul, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 prin Centrul Cultural "Mihai Eminescu" va avea loc la Amfiteatrul din Parcul Naţional (fost 23 August), miercuri, 17 iunie, ora 20:00. Biletele au fost puse în vânzare la Centrul Cultural "M. Eminescu", la Sala Palatului, Magazinul Muzica, respectiv staţia de Metrou Unirii II.

"Din spectacol nu va lipsi un violnonist din Clejani, care m-a uimit. Era ca un briliant ce strălucea undeva, lângă o casă de chirpici! Va fi un concert de două ore care se va încheia cu un foc de artificii realizat de reprezentanţa în România a celebrului artificier Pierre Alain Hubert. Vor fi piese din diferite genuri, multe ritmate, cu foarte multe intervenţii solistice. Va fi un fluid al timpului, un concert ieşit din tipare, în tonalitate de fanfară, cu tobe, cu percuţie.

Ca idee, ca şi muzică, e o sinteză a muzicii româneşti balcanice, cu influenţe orientale, ruseşti-slave, greceşti, bulgăreşti, macedonene, slave, însă defineşte foarte bine zona României, are nucleul muzicii tradiţionale. Trebuie să aducem tradiţia într-o formă de percepere internaţională", spune Ţăndărică.

×
Subiecte în articol: spectator