x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

20 Aug 2008   •   00:00

"Doamna casei trebuie să se asigure de ­calitatea cafelei, domnul – de ­calitatea lichiorurilor" Brillat-Savarin



"Doamna casei trebuie să se asigure de ­calitatea cafelei, domnul – de ­calitatea lichiorurilor" Brillat-Savarin


FELICIA ALDEA, TÂRGU JIU. Pentru tarta de piersici, aveţi nevoie de următoarele ingrediente: pentru aluat: două căni de făină, o jumătate de cană de zahăr, 200 g cubuleţe de ­margarină, două linguri de apă rece; pentru umplutură: 5 linguri de gem de piersici, 500 g jumătăţi de piersici, o cană de zahăr, 4 linguri de nucă măcinată, două linguri de margarină, o lingură de făină.  

Preparare: Frămîntaţi aluatul şi-l ­separaţi în două foi. Cu una tapetaţi forma, pe care întindeţi gemul. Montaţi cu deschizătura în jos fructele, presăraţi zahărul, făina şi nuca, apoi din foaia de aluat rămasă tăiaţi fîşii late de 1 cm, pe care le montaţi sub formă de grătar deasupra. Daţi la foc mare aproximativ 10 minute, apoi micşoraţi flacăra şi lăsaţi prăjitura la foc potrivit pînă cînd se rumeneşte.   

DORIANA TOTOLAN, TG. JIU. Pentru "choux"-uri aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 4 ouă, o cană de apă, 100 g unt, o linguriţă de zahăr, 5 linguri cu vîrf de făină, un praf de sare, vanilie.  

Preparare: Într-un vas puneţi la fiert apa, untul, sarea şi zahărul. După un clocot trageţi vasul de pe foc şi turnaţi deodată toată făina. Aşezaţi apoi vasul pe focul dat la mic şi amestecaţi bine, pînă cînd nu se mai fac cocoloaşe. Cînd se desprinde compoziţia de pe vas lăsaţi deoparte. Cînd e călduţă compoziţia adăugaţi vanilia şi pe rînd ouăle, amestecînd. Formaţi grămăjoare cu linguriţa pe o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină. Daţi tava la cuptorul încins. Lăsaţi la foc potrivit 30 de minute şi nu deschideţi cuptorul decît după 15 minute, ca să nu se lase aluatul. (V.B.)

×
Subiecte în articol: agenda