x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Maria Belu-Burtea    |    19 Mar 2009   •   00:00

"Lacomul nu zice «ajunge», Oltu-n gură de i-ar curge." Proverb românesc

Alina Popescu, Moeciu. Pentru marinată de crap aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 2 kg rondele de crap, 4 cepe, trei morcovi, o cană ulei, o lingură oţet, 5 linguri pastă de roşii, 3 foi de dafin, o lămâie, sare, piper boabe şi făină. Preparare: Peştele spălat şi zvântat se sărează uşor, se trece prin făină şi se prăjeşte puţin în ulei încins, apoi se scoate pe un platou. În uleiul rămas se pune la înăbuşit, cu un praf de sare, ceapa tăiată solzi şi felioare subţiri de morcov, până se pătrund. Se adaugă bulionul, oţetul, piperul, dafinul, o cană cu apă, se drege de sare şi se lasă la fiert 15 minute. După gust, legumele pot fi pasate şi sosul se strecoară printr-o sită, într-o tavă în care aţi montat peştele şi daţi la cuptor pentru 20 minute, sau nu pasaţi legumele şi turnaţi sosul în tava cu peşte şi daţi la cuptor. Ornaţi cu felii de lămâie.

Victoria Cornea, Sibiu. Pentru musaca de ton aveţi nevoie de ingredietele următoare: o cană de orez, 3 conserve de ton, 500 g spaghete, 2 morcovi, 2 cepe, un ardei gras, 2 linguri de bulion, 2 ouă, 2 roşii, mirodenii pentru paste, piper, sare. Preparare: Se toacă mărunt ceapa şi se înăbuşă în ulei, se adaugă bulionul, o cană cu apă şi orezul, pentru câteva clocote. Într-un castron se pune tonul şi se adaugă orezul cu bulion, morcovul ras şi feliuţe de ardei gras, se adaugă sare, mirodenii, piper, se amestecă bine apoi, se adaugă şi ouăle bătute. Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj apoi se clătesc în apă rece şi se scurg în strecurătoare. Într-un vas termorezistent uns cu puţin ulei, montaţi un rând de spaghete, un rând din compoziţia cu ton, ultimul fiind de paste. Montaţi deasupra rondele de roşii şi daţi la cuptor până se rumeneşte. Serviţi cu salată verde.

×
Subiecte în articol: meniuri cu timbru