x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noi doi si minciuna

Noi doi si minciuna

20 Apr 2006   •   00:00

Un fel de menaj in trei: el, ea si minciuna. La inceput, relatia merge, apoi schioapata, pentru ca in final sa se rupa. Solutia: sinceritatea

.

Aventuri amoroase, datorii, probleme cu alcoolul, copii dintr-o alta relatie... Exista nenumarate minciuni care se spun in viata de cuplu. Insa trebuie stiut ca minciuna nu apare deloc intamplator. Ea este o consecinta a modului in care se desfasoara relatia. Fie partenerii aveau de la bun inceput obiceiul de a minti, iar cuplul se afla din start pe un teren minat, fie minciunile au aparut pe parcursul relatiei ca reactii spontane de aparare.

SCENE DE GELOZIE

"La fel cum copilul se apara mintind in fata parintilor pentru a scapa de pedeapsa, aceeasi reactie spontana apare si in cuplu. Daca in momentele de sinceritate unul dintre parteneri este pedepsit prin scene de gelozie, prin respingere sau prin interdictii, atunci el va gasi un refugiu in minciuna. Aceasta este minciuna prin omisiune", explica Stefania Nita, psiholog la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie.

Sa luam exemplul unui cuplu in care el sau ea se intoarce dintr-o delegatie si povesteste cu cine a fost, cum si-a petrecut timpul, cum s-a distrat dupa work-shop. Daca acest moment se transforma intr-o cearta presarata cu scene de gelozie, reprosuri, amenintari, in mod automat cel care a vrut sa fie sincer va avea tendinta de a ascunde, de a omite lucruri pe care ar trebui sa le afle partenerul. "De ce sa-i mai spun ca oricum imi face scandal de fiecare data?". Prin urmare, cand descoperim ca am fost mintiti, in loc sa facem crize, mai bine ne punem intrebarea de ce s-a intamplat acest lucru. Oare nu avem nici o contributie?

CONSECINTE

Minciuna prin omisiune este o minciuna-consecinta, pentru ca apare ca urmare a atitudinii celuilalt. Daca unul dintre cei doi "are grija" prin certuri, scene de gelozie sa blocheze comunicarea, atunci pentru a evita tensiunile partenerul nu are alta solutie decat sa omita ceea ce stie ca-l deranjeaza pe celalalt. Din nevoia de a-l proteja, din nevoia de a se proteja pe sine de nervi si certuri, din nevoia de a face ca relatia sa functioneze, apare minciuna prin omisiune.

Din pacate, nu asta este solutia. "A omite, a ascunde, a trece cu vederea nu inseamna ca-l protejam pe celalalt sau ca gasim o cale de functionare a relatiei. Minciuna tot minciuna ramane si mai devreme sau mai tarziu, conform zicalei ca are picioare scurte, iese la iveala", sustine psihologul Stefania Nita.

MEDICAMENTUL NUMIT SINCERITATE

Chiar daca adevarul doare si este foarte greu de spus, ideal este ca in cuplu sa se apeleze la discutii deschise, sincere. Oricat de grav ar fi lucrul pe care am dori sa-l ascundem partenerului, de preferat este sa spunem adevarul. Pentru ca sinceritatea este medicamentul vietii de cuplu.

In opinia psihologului Stefania Nita, sinceritatea si adevarul oricat de mult ar durea sunt de preferat in locul minciunii, care arata lipsa de respect si lipsa de iubire. Si mai trebuie stiut ca greseala recunoscuta este pe jumatate iertata. Important este sa avem disponibilitatea de a intelege si de a vrea sa iertam. Or, iertarea vine din intelegerea profunda a cauzelor care au dus la aparitia unei probleme. Iar intelegerea depinde de ceea ce simtim. Prin urmare, daca cei doi formeaza un cuplu matur si se iubesc cu adevarat, ei vor avea puterea de a intelege si de a ierta cu adevarat. Sau cel putin vor avea disponibilitatea de a se aseza la masa de discutii pentru a vedea daca in drumul lor mai au sau nu ceva in comun. De cele mai multe ori insa, iertarea vine din nevoia de a ramane cu celalalt, dintr-o stare de dependenta, din obisnuinta. Or, asta nu presupune nici intelegerea cauzelor care au dus la aparitia minciunii in relatie si nici la reechilibrarea relatiei.

LIPSA ARMONIEI

Cand in viata de cuplu apar minciunile, se pune intrebarea de ce se intampla acest lucru. Parerea psihologului Stefania Nita este ca minciunile apar cand intre cei doi nu mai exista armonie. Cand caile de comunicare sunt blocate, cand partenerii nu sunt dispusi sa vorbeasca, sa asculte si sa se inteleaga reciproc, cand nu mai exista incredere intre ei. Pentru ca daca avem incredere in jumatatea noastra putem sa auzim orice ne spune si la randul nostru avem puterea sa-i spunem orice ni se intampla. In momentul cand apar minciunile, increderea este slabita, comunicarea este deficitara. Prima minciuna descoperita poate fi suficienta pentru instalarea neincrederii. Iar odata incoltita neincrederea, cei doi parteneri foarte greu reusesc sa mai restabileasca un echilibru in viata lor comuna.

O alta problema se refera si la interesul pe care cei doi il manifesta unul fata de celalalt. Interes fata de ce se intampla cu celalalt in viata de zi cu zi, ce il supara, ce ii face placere, ce il ajuta. Or, daca unul dintre parteneri minte sau cauta motiv de cearta din orice, este evident ca nu prea il intereseaza ce se intampla cu celalalt.

DIN CAUZA PARINTILOR

Alte motive de discutii in contradictoriu si de minciuni prin omisiune vin din partea parintilor. Sunt reprosurile de genul "mergi prea des la mama ta" sau "ii ajutam numai pe parintii tai". Incet-incet astfel de reprosuri incep sa aiba ca efect minciuna. El isi va vizita in continuare mama, ea isi va ajuta in continuare parintii, doar ca lucrurile se vor intampla pe ascuns. Aceste minciuni reprezinta unul dintre cele mai nefaste efecte asupra cuplului.

IMATURITATE. Minciuna apare si in asa-numitele cupluri mai putin mature din punct de vedere afectiv. Spre exemplu, ori ea, ori el, ori cateodata amandoi sunt un fel de copii. "Nu spun ca am dat 4 milioane pe un parfum, pentru ca il supar" sau "nu spun ca ies la bere cu prietenii, spun ca lucrez peste program". La fel ca si copilul care nu-i spune mamei ca a luat 4 pentru ca il pedepseste.
COMUNICARE. In discutiile conjugale este bine sa nu ne pripim sa tragem concluzii inainte ca partenerul sa termine ce are de spus si inainte de a ne interesa de ce a facut un lucru, cat de important este pentru el, la ce-l ajuta, ce intentioneaza prin X sau Y fapt pe care urmeaza sa-l faca. Insa discutiile decurg rareori asa si asta se intampla numai in cuplurile bazate pe deschidere si sinceritate de ambele parti.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul cuplu minciuna